Ameninţarea hackerilor potrivit căreia ultima parte din „Piraţii din Caraibe“ ar fi fost furat a fost o farsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Johnny Depp, alături de Kaya Scodelario, în „Piraţii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar“ FOTO cinemagia.ro

Bob Iger, CEO-ul Disney, a declarat că potenţialul furt al celui mai recent lungmetraj din seria „Piraţii din Caraibe“, „Răzbunarea lui Salazar/Dead Men Tell No Tales“, pentru care hackerii au cerut o răscumpărare, s-a dovedit a fi o farsă, potrvit BBC, citat de News.ro.

„Spre informarea voastră, nu am fost ţinta hackerilor. Am decis să luăm în serios ameninţarea, însă nu am reacţionat în felul în care persoana care ne-a ameninţat îşi dorea“, a anunţat CEO-ul Disney.

În urmă cu două săptămâni, Bob Iger a dezvăluit, în timpul unei întruniri oficiale cu angajaţi ai postului ABC, la New York, că un grup de hackeri afirmă că au intrat în posesia unuia dintre filmele studioului hollywoodian Disney, ce nu a fost încă lansat oficial. Potrivit Deadline.com, hackerii au cerut o sumă uriaşă, ce ar fi trebuit să le fie achitată în Bitcoin, însă grupul Disney a refuzat să plătească acea răscumpărare, afirmă aceeaşi publicaţie americană.

„Nu credem că a fost reală şi nimic nu s-a întâmplat. În lumea de astăzi, securitatea cibernetică este o problemă arzătoare. Ne place să privim tehnologia mai mult ca pe un prieten decât un duşman, dar este şi un perturbator“, a mai spus Iger.

„Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales“ a avut premiera în România astăzi, 26 mai. 

Atras într-o aventură cu totul nouă, căpitanul urmărit de ghinion Jack Sparrow (Johnny Depp) este lovit şi mai abitir de valul neşansei atunci când piraţii fantomă conduşi de vechiul său inamic, groaznicul Căpitan Salazar (Bardem), evadează din Triunghiul Diavolului hotărâţi să nimicească toţi piraţii de pe mare, inclusiv pe el. Singura speranţă de supravieţuire a Căpitanului Jack ţine de găsirea legendarului Trident al lui Poseidon, un artefact puternic, ce îi conferă posesorului său controlul total asupra apelor. În efortul de a scăpa de Salazar, Jack se aliază cu Henry (Brenton Thwaites), un marinar tânăr din Flota Navală Regală şi cu Carina Smyth (Kaya Scodelario), o specialistă în astronomie. Singura lor scăpare este legendarul Trident al lui Poseidon.  Cei trei pornesc în căutarea lui, la bordul corăbiei „Pescăruşul Mort“ (Dying Gull), fiind urmăriţi de cel mai aprig duşman pe care l-a avut până acum Sparrow, arată cinemagia.ro.

La sfârşitul lunii aprilie, un hacker care a cerut o răscumpărare de la platforma online Netflix, după ce a intrat ilegal în posesia celui de-al cincilea sezon al serialului „Orange Is the New Black“, şi-a respectat „promisiunea“ şi, în urma refuzului companiei de streaming de a da curs cererii sale, a publicat pe internet primele 10 episoade din noul sezon al show-ului TV. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”