A fost lansat trailerul oficial al filmului „Steve Jobs“: Michael Fassbender joacă rolul co-fondatorului Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost lansat trailerul oficial pentru „Steve Jobs“, filmul biografic despre viaţa co-fondatorului companiei Apple, al cărui rol este interpretat de actorul irlandez Michael Fassbender.

„Muzicienii cântă la instrumente, eu conduc orchestra“ sau „Am stat într-un garaj şi am inventat viitorul“ sunt câteva dintre replicile rostite de Michael Fassbender în „Steve Jobs“. Din distribuţia filmului, care va avea premiera pe 9 octombrie, mai fac parte actorii Kate Winslet, Seth Roger şi Jeff Daniels, scrie Mediafax

Rolul protagonistului a fost oferit unor actori de top de la Hollywood, dar aceştia fie l-au refuzat, fie au renunţat la scurt timp. Spre exemplu, actorul britanic Christian Bale (40 de ani) s-a retras după ce a ajuns la concluzia că nu este cea mai potrivită alegere pentru acest rol. Înaintea lui, Leonardo DiCaprio (39 de ani) a refuzat oferta, motivând că are un program mult prea încărcat.

Ecranizarea vieţii lui Steve Jobs are la bază best-sellerul biografic despre fostul co-fondator Apple, semnat de Walter Isaacson, şi este produs după un scenariu de Aaron Sorkin („Reţeaua de socializare/ The Social Network“). Din producţia lungmetrajului, regizat de Danny Boyle, mai fac parte Guymon Casady („Eroi de sacrificiu“ şi „Urzeala Tronurilor“) şi Mark Gordon („Anatomia lui Grey“).

   

Michael Fassbender, născut pe 2 aprilie 1977, este unul dintre cei mai apreciaţi actori din generaţia tânără de la Hollywood. A devenit cunoscut graţie rolului locotenentului Archie Hicox din filmul „Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds“ (2009), regizat de Quentin Tarantino. Printre alte producţii în care s-a făcut remarcat se numără lungmetrajele „Jane Eyre“ (2011), „300 - Eroii de la Termopile“ (2007), drama „Fish Tank“ (2009) şi cele două pelicule tulburătoare regizate de Steve McQueen - „Foame/ Hunger“ (2008) şi „Shame“ (2011) -, dar şi serialul de televiziune „Hex“.

Fassbender a început să joace în ultimii ani şi în filme SF realizate cu bugete mari de producţie, precum „X-Men: Cei Dintâi/ X-Men: First Class“ - în care a interpretat rolul lui Magneto -, şi „Prometheus“. Starul irlandez cu origini germane s-a remarcat în drama istorică „12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave“ cu un rol pentru care a fost nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun actor în rol secundar.

Steve Jobs, cofondator al companiei Apple, a murit la vârsta de 56 de ani, în urma unui cancer pancreatic, pe 5 octombrie 2011.

Un alt film dedicat lui Steve Jobs, lansat în 2013 şi intitulat „Jobs“, l-a avut în rolul principal pe Ashton Kutcher şi a avut rezultate dezamăgitoare în box office-ul mondial.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL