Fabio Biondi, garanţia calităţii
0De câteva ediţii, Festivalul „George Enescu“ a lansat seria de concerte „de la miezul nopţii“, în care a fost inclusă şi multă muzică veche, în interpretarea unor formaţii de profil consacrate. În România, poate că nici un alt tip de repertoriu nu avea nevoia mai acută a unei recuperări, ca în cazul epocilor pre-1750, în condiţiile unei specializări tot mai radicale ce se conturează în Occident din anii 1960 încoace.
Articol realizat de Mihai Cojocaru
Pentru publicul de la noi, interpretarea muzicii lui Monteverdi, Vivaldi, Bach şi Händel pe instrumente de epocă şi într-o manieră istoric informată reprezintă în continuare o noutate şi un prilej de entuziastă receptare, sau măcar de expunere din curiozitate la un fenomen inedit. Fondator al ansamblului italian, împreună cu care a câştigat premii importante şi a realizat înregistrări de referinţă, Fabio Biondi înseamnă garanţia unei concert de bună calitate.
Din reţetarul baroc nu a lipsit nimic – instrumentele, articulaţia, sincronizarea, sonoritatea au corespuns aşteptărilor cu care această veritabilă avangardă a trecutului muzical ne-a obişnuit. Respectarea principiilor ridicate la rang de lege, în baza regulilor formulate de estetica vremii, au întărit impresia unei orchestre rutinate, îndelung familiarizată cu muzica maestrului veneţian. Solistul-dirijor a urmărit cu acribie articulaţia fiecărui motiv şi a renunţat la cantabilitate şi la anumite libertăţi în ornamentaţie, în favoarea integrării camerale în sonoritatea de grup. Spre deosebire de exuberantul său compatriot Giuliano Carmignola – prezent la ediţia trecută a Festivalului, şi tot cu muzică de Vivaldi –, Fabio Biondi a abordat partitura fără ocolişuri şi a păstrat intactă puritatea textului vivaldian, transmiţând convingerea că simplitatea şi naivitatea acestui stil nu necesită vreun adaos.
Omogenitate şi virtuozitate
Cu o tradiţie de jumătate de secol în spate, interpretarea aşa-zis autentică a muzicii vechi discerne deja generaţii şi şcoli diferite de interpretare. Între acestea, Fabio Biondi pare să continue vechea credinţă în redarea semantică exactă a textului, asemenea pionierilor Nikolaus Harnoncourt şi Sigiswald Kuijken, în contrast cu poezia lui Carmignola şi îndrăznelile fertile din violonistica barocă a lui Thomas Zehetmair sau Reinhard Goebel.
Impresia de omogenitate şi de unitate a concepţiei a decurs şi din alegerea programului, alcătuit din concerte ce fac parte din ciclul La Stravaganza, compus în 1712-1713, la scurtă vreme după publicarea revoluţionarului L’Estro Armonico. Situat pe atunci în avangarda noului gen concertant, Vivaldi experimenta neîngrădit de vreo tradiţie şi prea puţin conştient de faptul că fixa modele cu greutate istorică. La exact trei secole distanţă, „extravaganţa“ declarată de compozitor a devenit în mâinile lui Biondi normalitatea unor sonorităţi care populează în mod curent imaginarul sonor colectiv. În definitiv, Vivaldi este al nostru, al tuturor. Orchestre precum „Europa Galante“ contribuie şi la lărgirea perspectivei asupra creaţiei vivaldiene, pe fondul a peste şase sute de concerte semnate de „Preotul roşu“ şi a unei pieţe actuale suprasaturate de eternele Anotimpuri.
În contextul românesc al unor iniţiative încă firave în schimbarea concepţiilor despre muzica barocă, concertul a avut, desigur, un mare şi binemeritat succes. Cele două bisuri au satisfăcut entuziasmul publicului, iar într-o alocuţiune ad-hoc, Fabio Biondi a apreciat drept un miracol Festivalul „Enescu“, în condiţiile „beznei culturale“ actuale. Nici că se putea o descriere mai potrivită.