EXCLUSIV VIDEO Documentar inedit despre George Enescu: Cum şi-a început cariera marele compozitor român (Ep. I)
0Periodic, personalitatea şi opera lui George Enescu revin în prim-planul scenei culturale mondiale datorită Festivalului Internaţional ce poartă numele celebrului compozitor român. Cu această ocazie, revista Historia şi studiourile de film Sahia vor prezenta pe parcursul lunii septembrie imagini-document de o importanţă deosebită despre viaţa şi realizările lui George Enescu.
De astăzi, accesând site-ul historia.ro şi site-ul adevarul.ro veţi putea viziona imagini în premieră şi documentare inedite atât despre George Enescu, cât şi despre festivalul ce-i poartă numele.
Azi vă prezentăm prima parte a unui documentar de excepţie despre marele muzician român.
Născut pe 19 august 1881 la Liveni, Enescu îşi va împărţi copilăria între Cracalia, unde se mută după naştere părinţii săi, şi Mihăileni, satul unde se va retrage mama sa, după despărţirea de Costache. La vârsta de 4 ani primeşte prima vioară adevărată de la tatăl său, care intuise corect talentul fiului său şi care îl va sprijini constant, moral şi material, în devenirea sa artistică. Progresele micului Jorjac sunt uluitoare. La câteva zile după primirea viorii îl şochează pe tatăl său cântându-i pe o singură coardă celebrul vals „Valurile Dunării“, a lui Iosif Ivanovici.
Primul său profesor de vioară va fi un celebru lăutar local, Lae Chiorul, dar după câteva lecţii acesta se recunoaşte depăşit. Copilul de doar 5 ani învăţase tot. Fire practică, Costache Enescu hotărăşte să-l prezinte pe fiul său celui mai de seamă muzician al Moldovei, Eduard Caudella (1841-1924), profesor de vioară şi directorul Conservatorului din Iaşi. Dialogul dintre micul geniu muzical şi profesor merită reprodus, el scoţând la iveală încă din copilarie puternica personalitate a lui Enescu, fapt remarcat de toţi cei care l-au cunoscut. La întrebarea lui Caudella: „Vrei să cânţi ceva?” Enescu răspunde aparent impertinent, dar în fond deja conştient de propria sa valoare: „Cântă tu mai întâi, să vedem dacă ştii”. Sfatul pedagogului ieşean însă e categoric: micuţul e un talent înnăscut şi trebuie să studieze temeinic muzica.
Marturii despre Enescu - partea I
Imagini oferite de Studoiul Sahia: http://www.studioulsahia.ro/ sau Studioul Cinematografic ”Sahia Film”
Timp de doi ani, Enescu va desluşi tainele solfegiilor şi portativelor, fascinat de posibilitatea de a fixa pe hârtie rodul imaginaţiei sale muzicale. Acum îşi va descoperi micul Jorjac adevărata vocaţie, cea de compozitor: „Mă apucai să compun fără a reflecta. Lucru curios: nu ştiam nimic, nu auzisem nimic sau aproape nimic; n-aveam alături de mine pe nimeni pentru a mă ghida şi, totuşi, avui încă de copil ideea fixă să devin compozitor. Să fiu numai compozitor”. În aceeaşi perioadă, Enescu face cunoştinţă cu posibilităţile polifonice ale pianului, instrument dăruit de tatăl său şi căruia în scurt timp îi descifrează toate secretele. Violonistul de geniu va fi dublat de acum încolo şi de un excepţional pianist: „Pianul meu nu era nici un Steinway, nici un Gaveau; era un instrument foarte vechi şi modest, sec, complet ostil oricăror nuanţe pe care ai fi dorit să le soliciţi: dar în fine aveam un pian!... Când n-ai putut face altceva decât să cânţi melodii, fără cel mai mic acompaniament, ce bine era să înlănţui acorduri! Un pahar de apă proaspătă nu poate face omului însetat mai multă plăcere".
Mai citeşte: Palatul Cantacuzino, de la locuinţa Nababului la Muzeul George Enescu
Prima compoziţie muzicală, la doar 5 ani
Ca şi când toate aceste preocupări nu ar fi fost de-ajuns să umple timpul unui băieţel de 5 ani, Enescu se dedică şi primelor sale compoziţii. Manuscrisul celei mai vechi dintre ele păstrează încă pe copertă scriitura stângace a precocelui compozitor: „Pământ român, operă pentru pian şi vioară de George Enescu, compozitor român, în vârstă de cinci ani”.
Doi ani mai târziu, Enescu se prezintă din nou în faţa lui Caudella, care, remarcând progresele copilului, îl sfătuieşte pe Costache Enescu să-şi trimită fiul pentru continuarea studiilor la Viena. Era un important efort material pentru bătrânul Enescu, dar talentul băiatului merita orice sacrificiu. Mult mai profunde sunt însă durerea şi neliniştea pe care le resimte micul virtuoz, obligat să-şi ia rămas bun pentru totdeauna de la lumea copilăriei sale: „Aveam deci să părăsesc această ambianţă rurală, caldă, fericită [...] Văzând cum se îndepărta casa natală, locul unde ai trăit înconjurat de afecţiune, de îngrijire, de atâtea privelişti ale naturii, încerci întotdeauna sentimentul neliniştitor că spui copilăriei un definitiv adio”.
Citiţi mai multe despre George Enescu în revista ”Historia Special”, ce va fi disponibilă de miercuri la centrele de difuzare a presei din întrega ţară, dar şi în piaţa Ateneului Român.