Bis dedicat Mihaelei Ursuleasa

Membrii Ansamblului Scoţian au excelat miercuri seară, pe scena Ateneului Român, în interpretarea unor partituri semnate de, printre alţii, Brahms, Enescu şi Ravel.

Un text de Corina Bura

Pe frontispiciul paginii de web care publica anunţul acestui concert se afla o frumoasă fotografie a violonistei Patricia Kopatchinskaja însoţită de un motto care aparţine gândirii enesciene: „…ceea ce este important în artă este să vibrezi şi să faci şi pe alţii să vibreze”. Într-adevăr, întregul program al serii, alcătuit din lucrări aparţinătoare diverselor stiluri, s-a desfăşurat sub auspiciile acestui aforism. Prin cele Trei piese pentru orchestră de coarde op.4 nr.2 (1933/1950) s-a adus un omagiu lui Constantin Silvestri, dirijor şi compozitor foarte cunoscut şi apreciat în Regatul Unit, care fost pentru multă vreme conducătorul orchestrei din Bournemouth. Ansamblul a subliniat cu fineţe modernitatea paletei coloristico-armonice, care s-a menţinut la fel de surprinzătoare şi de proaspătă până în zilele noastre, precum şi accentele pregnante ale structurilor ritmice de provenienţă bihoreană.

Următoarele două lucrări aparţinând lui Brahms şi compozitorului armean Tigran Mansurian (n. 1939) sunt unite prin ethosul meditativ. Cele trei Preludii pe teme de coral, op.122, scrise iniţial pentru orgă, au fost selectate dintr-un ciclu de 11, publicate postum în 1902. Numerele 7, 4 şi 11 reprezintă aranjamentul pentru orchestră de cameră realizat de compozitorul austriac Paul Angerer pentru a susţine ideea violonistei Patricia Kopatchinskaja care a dorit să amplifice caracterul enig-matic al acestui opus final transformându-l într-un fel de Introducere pentru concertul scris de Tigran Mansourian.

Într-adevăr, apariţia de undeva din culise a solistei, intonând o melodie cu un pronunţat caracter oriental, a cărei notă finală se leagă de primele sunete ale preludiului brahmsian, a constituit doar unul dintre elementele de originalitate ale serii. Prelucrarea şi interpretarea celor trei preludii pe teme de coral orientează piesele spre sonorităţi medievale, iar tema coralului propriu-zis este redată vocal de către interpreţi, o idee nu tocmai nouă dar de maximă eficacitate. Tigran Mansurian la rândul lui a fost impresionat de un alt opus târziu aparţinând aceluiaşi mare romantic, este vorba despre Patru cântece serioase op. 121, un ciclu de lieduri scris pe texte biblice. Este şi subtitlul pe care îl dă celui de-al doilea Concert pentru vioară datat 2006. Structura cvadripartită, cu indicaţiile de tempo şi de caracter aidoma celor brahmsiene, subliniază simplitatea substanţei muzicale – nelipsite totuşi de unele accente expresioniste – dar mai ales caracterul poetic şi meditativ centrat asupra morţii.

Patricia Kopatchinskaja (foto dreapta) s-a aflat pentru a doua oară la Festivalul „Enescu”, rămânând de neuitat recitalul de la Sala mică din 2011. Violonista cântă în general cu o intensă participare emoţională şi se pliază întrutotul pe arcul meditativ al frazelor exprimând în cazul de faţă gama largă a stărilor sufleteşti, de la ezitante temeri până la urlete furioase şi plânset obsesiv. Sunetul ei atât de bogat şi natural, de o rară frumuseţe, narativ în esenţa sa, a creat ambianţa sonoră extrem de potrivită pentru redarea universului acestei lucrări, mai ales în finalul Molto semplice, pe care unii critici, pe drept cuvânt, îl aseamănă cu o „cantilenă stratosferică” (Graham Rikson – The Art Desk). Bisul oferit a fost dedicat fostei partenere şi prietene, pianista Mihaela Ursuleasa.

Partea a doua a serii a fost gândită a fi mai destinsă şi s-a axat pe un repertoriu de esenţă franceză, piese cu un stil clar, mai puţin axat pe prelucrarea tematică, scrise în jurul anului 1903. Pe parcursul celor Două Intermezzi op. 12 de George Enescu, orchestra s-a lăsat sedusă de onirismul degajat de fluxul melodic punctat ici şi acolo cu armonii deosebite din punct de vedere coloristic.

Cvartetul în Fa alias „Mica simfonie”, scris/ă de Ravel în aceeaşi perioadă, este un foarte reuşit aranjament al acestuia realizat de celebrul Rudolf Barşai care, printre altele, a studiat şi compoziţia cu Dmitri Şostakovici şi este unul dintre membrii fondatori ai Cvartetului „Borodin”. Există în contemporaneitate dorinţa de a îmbogăţi repertoriul destinat formaţiilor orchestrale mai reduse, prin adaptarea unor lucrări clasice specificului acestor ansambluri. Sonorităţile, cu dezvoltări calme, cu tentă delicată, pură, numai culoare şi armonie au fost excelent puse în valoare prin orchestraţia iscusită. Anumite detalii au primit o viaţă nouă mai ales în cea de a treia mişcare, Très lent unde autorul se lansează într-un contrapunct savant. Seara s-a încheiat cu brio, în finalul Vif et agité unde toţi instrumentiştii au reacţionat cu promptitudine, virtuozitate, extrem de convingător, în aplauzele unui public entuziast.