Zi decizisă pentru deputaţi. Azi vor dezbate desfiinţarea Secţiei Speciale. Ce şanse sunt să treacă legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va intra, miercuri, în dezbaterea plenul Camerei Deputaţilor, care urmează să dea şi votul final.

Joia trecută, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului privind desfiinţarea SIIJ, adoptând şi un amendament al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu avizul CSM.

Luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii susţin proiectul în forma convenită în coaliţia guvernamentală, iar formula adoptată în Comisia juridică este conform Constituţiei.

"Din punctul meu de vedere, forma adoptată în Comisia juridică este o formă dezbătută şi convenită la nivelul conducerii coaliţiei şi grupurile parlamentare ale PNL vor sprijini desfiinţarea Secţiei speciale. De altfel, astăzi am şi luat decizia în Biroul Executiv să mandatăm grupurile parlamentare ale PNL să voteze legea de desfiinţare a Secţiei speciale", a declarat Orban.

Şi USR PLUS va susţine această variantă, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al alianţei, afirmând, luni, că modificarea adusă în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor proiectului reprezintă "un compromis mai mic" decât necesitatea majoră de desfiinţare a SIIJ.

Pe de altă parte, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii vor ataca la Curtea Constituţională proiectul privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie, considerând că amendamentul adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor este neconstituţional, anunţă Agerpres. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online