Zgonea, la Roşia Montană: „Statul e capabil să protejeze mediul şi să genereze locuri de muncă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, la conferinţa de presă de la Roşia Montană FOTO Mediafax

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, efectuează duminică o vizită de o zi la Roşia Montană, unde va verifica mai multe cariere miniere.

„Cei care sunt împotrivă să vină şi aici, să vină şi în Parlament, alături de cei care susţin proiectul ca să-i convingă pe cei care sunt parlamentari ai statului român, pentru că fiecare deputat şi senator trebuie să asculte şi părerile «pro» şi părerile «contra» şi dacă putem să generăm locuri de muncă şi să protejăm mediul suntem cu adevărat un stat european. Dacă blocăm fiecare investiţie avem o problemă. După ce blocăm Roşia Montană, vom bloca şi altele. Gândiţi-vă la Remin Baia Mare, la exploatările miniere din zona Gorjului, Vâlcea şi alte zone. Trebuie să fim foarte atenţi, este o bătălie pentru locuri de muncă în toată lumea şi eu cred că statul român este capabil să fie un stat european, să protejeze mediul şi în acelaşi timp să genereze locuri de muncă. Asta am auzit până acum la cei care susţin proiectul“, a spus, duminică, Valeriu Zgonea, înainte de a intra în galeria Cătălina-Monuleşti.

El a precizat că după ce va vizita galeria Cătălina-Monuleşti va merge să discute cu cei care sunt împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.

Înainte de intra în galerie, Zgonea a vorbit cu mai mulţi mineri care susţin proiectul şi care i-au spus că au nevoie de locuri de muncă şi că mineritul este singura sursă de venit în zonă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a vizitat, anterior, carierele de exploatare Cetate, Cârnic şi Tăul Brazi, fiind însoţit de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Sindicatului „Viitorul Mineritului“.

 „Dorinţa mea este ca ceea ce facem astăzi să fie de fapt un site-visit pentru parlamentarii care vin în zonă în perioada următoare, membri ai comisiei speciale“, a declarat Valeriu Zgonea, adăugând că aceştia se vor afla pe tot parcursul zilei de miercuri la Roşia Montană, dar şi în prima jumătate a zilei de joi, când vor discuta cu reprezentanţi ai ONG-urilor care s-au declarat împotriva proiectului.

Totodată, el a subliniat că va asculta argumentele venite de ambele părţi. „Decizia trebuie să fie în cunoştinţă de cauză“, a mai spus Zgonea.

Zgonea a fost primit de autorităţile locale şi va fi însoţit, în turul efectuat, de reprezentanţi ai companiei Gold Corporation şi ai sindicatelor de resort.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi