Zgonea despre judecătoarea Aspazia Cojocaru: Resping ideea sau nuanţa că cineva din politică a făcut aşa ceva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat vineri, pentru RFI, că nu are nicio informaţie privind presiunile exercitate asupra judecătoarei de la CC, Aspazia Cojocaru, dar că este împotriva ideii ca cineva din politică să facă acest lucru.

Întrebat cum comentează incidentul de la Curtea Constituţională (CC), Valeriu Zgonea a declarat că nu are nicio informaţie care să poată să-l facă să analizeze ce s-a întâmplat acolo. „Ceea ce pot să vă spun e că nu este nici o ingerinţă a vreunui parlamentar, deputat sau senator, asupra vreunui judecător al Curţii Constituţionale. Ştiţi foarte bine că eu, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor nu mi-am exprimat şi nu-mi exprim nici o opinie faţă de celelalte instituţii ale statului, în special faţă de justiţie, în funcţia pe care o deţin, dar nici ca parlamentar, ca deputat, lider de grup parlamentar, niciodată nu am intervenit în decizia justiţiei şi nu am exprimat o opinie politică cu privire la deciziile pe care justiţia le-a luat", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, citat de Mediafax.

Judecătoarea Cojocaru a reclamat la Parchet că a fost ameninţată înaintea dezbaterilor CCR

Zgonea a precizat că este împotrivă ca cineva din altă parte decât din cadrul instituţiei să exercite presiuni asupra unui judecător al Curţii Constituţionale: „Resping ideea sau nuanţa că cineva din politică a făcut aşa ceva! Resping această idee! Nu s-a întâmplat niciodată în 22 de ani, de când sunt eu parlamentar de 12 ani şi nu am auzit nici un politician să facă asemenea presiuni. Resping această chestiune cu fermitate şi cu puterea pe care pot s-o am, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor".

Valeriu Zgonea a declarat că are încredere că Aspazia Cojocaru se va adresa justiţiei şi va informa care sunt persoanele care au făcut aşa ceva şi că acele persoane vor plăti, conform legilor în vigoare, dacă a existat acest fundament, pentru ceea ce au făcut. „Dar vreau să vă spun că doamna Aspazia Cojocaru a semnat acest raport (avizul CC privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu-n.r.) şi-i mulţumesc şi ei şi judecătorilor Curţii Constituţionale că s-au încadrat în termenul cerut de către Parlamentul României. Le mulţumesc pentru celeritate şi pentru rapiditate!", a mai spus Zgonea.

Judecătoarea Aspazia Cojocaru a fost ameninţată - înainte de discuţiile de vineri pe suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu - cu privire la votul pe care urmează sa-l dea.

Cojocaru a reclamat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) că a fost ameninţată.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG