Zgonea croieşte colecţia toamnă-iarnă pentru parlamentari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, vrea introducerea unui cod vestimentar pentru aleşii ţării, cravata şi cămaşa urmând să fie, în cazul bărbaţilor, elementele obligatorii ale noii ţinute. Nu toţi parlamentarii sunt, însă, de acord cu propunerea.

La finalul primei sesiuni parlamentare, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a tăiat microfonul unui parlamentar PDL care purta o cămaşă cu mânecă scurtă. „Nu vă permit să vorbiţi la microfon dacă nu aveţi haină. E un respect pentru colegi şi pentru dumneavoastră“, l-a sancţionat Zgonea pe colegul său, stârnind aplauzele celor din sală.

Zgonea a mers mai departe. Liderul deputaţilor a anunţat că va cere introducerea unui cod de conduită vestimentară pe care îl va anexa la regulament, pentru evitarea unor astfel de situaţii.  „Totul a pornit de la o mânecă scurtă şi numai Valeriu Zgonea ştie unde va ajunge povestea“, scrie deputatul PNL Alina Gorghiu pe blogul personal, într-o postare cu titlul: „Spune cu ce eşti îmbrăcat, ca să-ţi spun dacă eşti deputat“. 

„Sper ca pletele să nu devină ilegale“

Contactată de „Adevărul“, Alina Gorghiu a precizat că propunerea nu a fost încă dezbătută în Parlament. „Vă daţi seama, ar fi fost subiect de glume“, a declarat deputatul PNL, care a detaliat episodul din plenul Camerei. „Nu a fost vorba numai de o mânecă scurtă. Au fost colegi care au venit în tricou, au purtat cămăşi ultracolorate“, a rememorat Gorghiu.

În ciuda derapajelor vestimentare, deputatul PNL nu susţine însă varianta uniformei. „Decenţa în vestimentaţie ar trebui să fie o normă nescrisă. Eu mizez pe bunul simţ şi pe buna creştere a parlamentarilor. Şi dacă vii cu un costum, asta nu înseamnă că eşti bine îmbrăcat, deoarece important este cum îl porţi“, a conchis Gorghiu.

La rândul lui, deputatul PSD Toni Greblă a etichetat propunerea drept „şugubeaţă“. „Modul în care se îmbracă parlamentarii ţine de educaţia fiecăruia. Regulile ţi le impui tu. Un astfel de cod nu poate fi impus, decât prin uniformă“. În ce îl priveşte pe Valeriu Zgonea, Greblă crede că a fost „o reacţie la cald“. 

Nonconformistul deputat  Remus Cernea se numără şi el printre cei mai puţin entuziasmaţi de propunerea lui Valeriu Zgonea.  „Sper ca tricourile cu trupe rock şi plete să nu devină ilegale, iar accentul să se pună pe legile elaborate în Parlament“, a declarat el pentru Antena 3.

Erori vestimentare la nivel înalt

În 2011, în cursul unei vizite în China, femeile din delegaţia României au încălcat eticheta vestimentară, care impune ţinute închise la culoare şi pantofi cu talpă joasă. Andreea Paul Vass şi şefa de cabinet a lui Emil Boc, Ştefania Ferentz, au ales atunci să poarte ţinute albe, în condiţiile în care, în lumea asiatică, albul semnifică doliul. De asemenea, Ştefania Ferentz a luat parte la salutul oficial purtând pantofi cu toc înalt, deşi eticheta impunea contrariul.

Ţinuta europenilor

Parlamentul rus a adoptat, în 2011, un Cod de Etică în care apar inclusiv prevederi vestimentare – este interzis minijupul, iar documentul recomandă „un stil business, formal, reţinut, tradiţional“.  Totodată, Codul de Etică le impune parlamentarilor ruşi să fie „politicoşi“ unul cu celălalt şi să nu dea dovadă de aroganţă.

În schimb, aleşii poporului francez se confruntă cu dileme în ce priveşte necesitatea introducerii unui cod vestimentar. În 2012, Cécile Duflot, ministrul pentru locuinţe, a purtat jeanşi la şedinţa consiliului de miniştri, ceea ce a stârnit furia colegilor săi.

Parlamentul elveţian a adoptat, în 2011,  o lege care stipulează că toţii deputaţii trebuie să afişeze „o ţinută adecvată“ funcţiei lor. Comentând adoptarea legii, deputatul liberal Michel Ducret a dezvăluit că au existat aleşi care au apărut la muncă în pantaloni scurţi.

În 2010, BBC transmitea că mai multe voci din Parlamentul britanic cereau, de asemenea, introducerea unui cod vestimentar pentru membrii Parlamentului. Thomas Docherty, unul dintre susţinătorii codului, a declarat pentru postul de televiziune că măsura este necesară, în condiţiile în care anumite femei au apărut  la muncă purtând cizme până la genunchi şi jeanşi. Totuşi, există şi o serie de reguli  pe care aleşii poporului britanic le respectă cu stricteţe. De pildă, bărbaţilor nu li se permite să ia cuvântul în plen cât timp poartă o pălărie.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători