Zgonea: Cererea Parchetului va fi trimisă Comisiei juridice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Adevarul/ Valeriu Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a decis convocarea, pentru astăzi, a Biroului Permanent al Camerei, pentru a se transmite la Comisia juridică solicitarea Parchetului în cazul lui Victor Paul Dobre, notează Mediafax.

Zgonea a arătat că, în acest moment, singura sa preocupare ţine de faptul că informaţii din interiorul referatului procurorului de secţie au apărut în mass-media înainte ca acest document să ajungă la Parlament, fapt ce "decredibilizează anumite instituţii".

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, mai mulţi colegi din conducerea forului legislativ vor ridica această chestiune în şedinţa Biroului Permanent de astăzi.

"Eu nu pot să obstrucţionez procesul de justiţie, nu am să fac ceea ce s-a întâmplat în cazul Monicăi Iacob Ridzi, când cererea a ajuns la Comisia juridică după opt luni de zile. Voi trimite la Comisia juridică, care trebuie să judece cu celeritate toate documentele şi va lua o decizie pe cale de consecinţă", a spus Zgonea.

El a menţionat că în Regulamentul Camerei Deputaţilor nu există obligaţia pentru el, ca preşedinte, de a convoca Biroul Permanent, dar va lua această decizie pentru a lăsa Parlamentului dreptul de a se pronunţa şi a adăugat că în prezent funcţionează o decizie în Cameră, care dă posibilitatea convocării Biroului Permanent fără a fi nevoie de cvorum.

"Voi pune pe ordinea de zi un singur punct, cererea Parchetului General, care va fi trimisă Comisiei juridice", a mai spus Valeriu Zgonea, precizând că procedura care se va aplica în comisie este similară cu cea în cazurile Monica Iacob Ridzi, Miron Mitrea, Laszlo Borbely, Adrian Năstase, etc.

"Este o cerere de începere a urmăririi penale, judecă cei de acolo, au acces la dosar, care se află la mine în fişierul strict secret, nu a avut nimeni acces la el. Totul se va desfăşura conform legii", a afirmat Zgonea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare