Zgonea admite că demersul de revizuire are o problemă dacă pragul de prezenţă la referendum se reduce abia peste un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că decizia CCR reprezintă o piedică în demersul de revizuire a Constituţiei, dacă legea privind reducerea pragului de prezenţă la referendum se aplică abia peste un an.

"În calea demersului USL şi pentru o decizie rapidă în această toamnă şi pe Constituţie şi pe regionalizare cu siguranţă este o piedică", a precizat Zgonea, întrebat dacă decizia Curţii Constituţionale în cazul referendumului reprezintă o piedică pentru adoptarea proiectelor USL.

Zgonea a arătat că, dacă reducerea pragului la referendum se aplică abia peste un an, înseamnă că demersul constituţional are o problemă în acest moment.

"Dacă se amână un an de zile, înseamnă că demersul constituţional în acest moment are o problemă, pentru că 50% din lista electorală permanentă este greu să motivezi vara, chiar şi toamna, cetăţenii să-i aduci la vot", a mai spus Zgonea.

Întrebat dacă se ia în calcul o amânare a referendumului pentru Constituţie, Zgonea a răspuns: "Materia revizuirii Constituţiei va fi foarte grea, indiferent de echipa politică, să motivezi cetăţenii să vină la vot".

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC.

Curtea a dat publicităţii următoarea decizie: "Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii".

CC precizează că decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial Partea I.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi "pentru", 73 de voturi "împotrivă" şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026