Vosganian: Stabilizarea cursului depinde de demiterea lui Băsescu, nu de revenirea sa la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, luni, la sediul USL, că stabilitatea cursului de schimb şi reîntoarcerea acestuia la un palier care să nu ameninţe creditele românilor nu sunt date de menţinerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, ci, dimpotrivă, de demiterea acestuia.

Vicepreşedintele PNL a arătat că, în situaţia în care susţinutorii lui Traian Băsescu decid să boicoteze acest referendum, în speranţa că pragul de 50% va fi ultimul zid protector al acestuia şi în situaţia absurdă în care un preşedinte suspendat, cu un vot zdrobitor majoritar împotriva sa, s-ar întoarce la Palatul Cotroceni, acest lucru ar crea un impact dramatic asupra evoluţiei principalilor indicatori macro-economici, informează Mediafax.

„Ideea că, dacă nu s-au prezentat peste 50% dintre români la vot, înseamnă că peste 50% dintre români îl doresc pe Traian Băsescu preşedinte este o idee excesivă şi care ar putea să ducă România într-o profundă criză de legitimitate", a declarat reprezentantul PNL.

Varujan Vosganian a susţinut că stabilitatea cursului de schimb şi reîntoarcerea sa la un palier care să nu ameninţe creditele românilor şi care să readucă acest curs de schimb la un nivel suportabil nu este dată de menţinerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, ci, dimpotrivă, de demiterea sa: „Faptul că cursul de schimb a avut această evoluţie în ultimele săptămâni se datorează în mare măsură scăderii dramatice a investiţiilor străine în ultimii ani, ajungând ca în 2011 ele să fie de cinci ori mai mici decât în 2008".

Vosganian a menţionat că stabilitatea cursului de schimb depinde de înlăturarea pericolului ca în mediul politic românesc să domnească, în perioada următoare, haosul. „Venirea la Palatul Cotroceni a unui preşedinte care nu are legitimitatea obţinută prin vot pentru susţinerea sa de către majoritatea populaţiei va duce în perioada următoare la o continuare a disputelor politice, la emiterea de semnale incerte către mediul economic internaţional şi la o perspectivă neclară pentru investiţiile străine", a mai spus vicepreşedintele PNL.

Potrivit lui Vosganian, demiterea lui Traian Băsescu va face ca „viitorul pe termen mediu al României să aibă o extrapolare care să meargă pe continuarea opţiunilor de la alegerile locale".

El a mai spus că este limpede faptul că „Traian Băsescu îşi dă seama că majoritatea românilor nu îl mai doreşte preşedinte": „Toate declaraţiile care încearcă să acrediteze ideea că susţinătorii săi trebuie să boicoteze referendumul din 29 iulie, aceasta nu este decât consecinţa fapului că Traian Băsescu îşi dă seama că a pierdut în faţa poporului român".

În opinia lui Vosganian, în situaţia în care mai mulţi români vor vota pentru demitere la 29 iulie decât cei care au votat pentru candidatul Traian Băsescu, în 2009, acest lucru va fi, la rândul său, o expresie clară a voinţei românilor de a nu-l mai avea preşedinte şi va spulbera acest lucru orice legitimitate a lui Traian Băsescu de a ocupa fotoliul de la Cotroceni.

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet