Vosganian despre judecătorii CCR: Zegrean primeşte pensie de handicap, Aspazia are un trecut demn de misterele Parisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian acuză, într-o postare pe blogul personal, trei judecători ai Curţii Constituţionale că s-ar afla în conflict de interese şi, prin urmare, n-ar fi avut dreptul să se pronunţe asupra validităţii referendumului.

Primul judecător CCR vizat de liberal este însuşi preşedintele Curţii, Augustian Zegrean, despre care spune că primeşte pensie de handicap. "Așadar, avem un judecător care primește pensie de handicap şi totuși ocupă una dintre cele mai înalte demnităţi ale statului, cea de preşedinte al CCR. Este adevărat, domnule judecător, că primiţi această pensie?", scrie Vosganian pe blog.

Acesta continuă atacul lansat împotriva lui Zegrean, spunând că fratele acestuia "a devenit, în anul 2010, conducătorul unei companii private care a primit monopol din partea statului un întins domeniu de reglementare. Respectiva companie s-a înființat prin lege, amendamentul în baza căreia a fost înfiinţată a fost depus de un deputat PDL (pe numele său Cristian Boureanu)".

Fratele preşedintelui CC, Mircea Vasile Zegrean, este din 2010 directorul Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune S.A. - CNCIR S.A. CNCIR este o societate pe acţiuni, a cărei unic acţionar este statul român.

"Este adevărat, domnule judecător, că familia dumneavoastră a primit aceste importante înlesniri materiale din partea guvernului PDL şi cu susținerea grupurilor parlamentare PDL? Iar dacă e adevărat, nu credeți că acest lucru vă plasează într-un conflict de interese cu poziția de judecător al CCR?", mai scrie Vosganian.

"Un alt domn judecător are o biografie comună cu cea a preşedintelui suspendat. O biografie înţesată de decizii suspecte, controversate, cu favorizarea reciprocă a celor doi colaboratori şi împotriva interesului public. Ca şi în cazul precedent, şi acest domn judecător a avut, potrivit datelor oferite, înlesniri financiare din colaborarea laborioasă, în calitate de avocat, cu Ministerul Transporturilor. Dupa 2005, fireşte. Nu ne mai spuneţi odată, domnule judecător, povestea acestei biografii comune, trăite de dumneavoastră şi de Traian Băsescu, pe rând, primar general, preşedinte şi fost ministru al Transporturilor şi, apoi, preşedinte suspendat?", notează vicepreşedintele liberal.

Nici Aspazia Cojocaru nu scapă de tirul acuzaţiilor fine lansate de Vosganian, acesta considerând că aceasta are o biografie "demnă de misterele Parisului". "Suspiciuni legate de condamnări pentru contrafacere de diplome, altele legate de colaborarea cu fosta Securitate ori de înlesniri procedurale şi financiare pentru membri ai familiei sale. Nu ne spuneţi şi nouă, doamnă judecător, de ce aţi ascuns toate aceste lucruri până acum? Şi cât de mult au contat ele în schimbarea atitudinii dv. legate de referendum? Şi poate, astfel, înţelegem şi noi de ce sunteți, în istoria lumii, primul judecător de Curte Constituţională care se teme de pușcărie atunci când decide într-un fel sau în altul...", aminteşte liberalul pe blog.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry