Vor primi indemnizaţii doar parlamentarii care au semnat listele de prezenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că numai senatorii care au semnat listele de prezenţă la şedinţele de plen sau la comisiile permanente de specialitate şi senatorii care au absentat motivat îşi vor primi indemnizaţiile şi diurna. Aceeaşi decizie a fost luată şi la Camera Deputaţilor.

"Dacă alţi colegi care au lipsit nu sunt motivaţi pentru absenţă, nu vor primi indemnizaţia de şedinţă. Aparatul tehnic transmite aceste posibile absenţe grupurilor parlamentare, iar fiecare lider de grup în parte motivează sau nu absenţele. Dacă nu sunt motivate, atunci bineînţeles că li se taie din salariu. Deci, cei care au semnat prezenţa şi figurează ca atare că au fost în plenul Senatului primesc. Cine nu, nu", a explicat Vasile Blaga.

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a subliniat că niciun parlamentar care nu a fost la şedinţe şi nu se regăseşte pe listele de prezenţă, nu va primi indemnizaţia, fie că este de la Putere, fie că este de la Opoziţie.

 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete