Voiculescu: Nu am nicio legătură cu nominalizarea lui Hellvig. Băsescu minte. Hellvig nu se va implica în disputele politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu i-a răspuns fostului şef al statului, Traian Băsescu, la remarca sa privind nominalizarea lui Eduard Hellvig la şefia SRI.

„Din nou, Băsescu minte. Nu am nicio legătură cu nominalizarea lui Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI. Din experienţa mea, atunci când era parlamentar al Partidului Umanist (actualul Partid Conservator), Eduard Hellvig era un om onest şi cu multă putere de muncă. Sunt convins că nu s-a schimbat şi a rămas un om cinstit care va respecta regulile democratice, principiul separaţiei puterilor în stat — element fundamental al statului de drept — şi că nu va implica SRI în dispute politice'“, a scris Dan Voiculescu, pe blog.

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi fosta sa colaboratoare Elena Udrea, aflată acum în arest la domiciliu, au criticat vehement numirea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI, pe motiv că acesta ar fi „omul lui Voiculescu”.

„Premierul de la Grivco' reuşeşte să nominalizeze pentru şefia SRI un om al lui Voiculescu. Şocant!!!“, a scris Băsescu, pe Facebook, imediat după anunţul lui Iohannis.

În acelaşi ton, Elena Udrea s-a referit la trecutul lui Hellvig în partidul fondat de Dan Voiculescu.  „Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea. Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu aceasta ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale. Îl felicit pe Dan Voiculescu - nu credeam că, în puşcărie fiind, va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România. Îl rog pe domnul Ion Cristoiu să facă publice însemnările din jurnalul meu referitoare la Hellvig şi Coldea ca să vedeţi că lucrurile se întâmplă exact aşa cum am spus eu că se vor întâmpla încă din noiembrie. Ca să nu existe trepidaţii la RomâniaTv şi Antena3, fac precizarea că am voie să comunic pe orice alte teme decât cele legate de cauza penală în care s-a dispus arestul la domiciliu", a postat Elena Udrea pe Facebook.

Citeşte şi:

Iohannis l-a nominalizat pe Eduard Hellvig la şefia SRI, dar PSD are ultimul cuvânt. Hellvig: Sper că Parlamentul mă va considera potrivit

Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig a fost nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al SRI, pe locul lăsat liber de George Maior. Eduard Hellvig este unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai preşedintelui, însoţindu-l pas cu pas în campania electorală. Pentru a ajunge la conducerea SRI, Hellvig trebuie să mai treacă de votul Parlamentului, adică de majoritatea PSD.

Surse: UNPR îl susţine pe Eduard Hellvig la şefia SRI. Ponta: Decidem la partid

Partidul vicepremierului Gabriel Oprea, UNPR, va susţine în Parlament numirea lui Eduard Hellvig la şefia SRI, potrivit unor surse citate de B1 TV.

Eduard Hellvig, propus pentru şefia SRI: „Priorităţile sunt combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţii de apărare“

Europarlamentarul Eduard Hellvig, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, în locul lui George Maior, a publicat un text pe Facebook în care vorbeşte despre priorităţile sale în fruntea SRI.

Klaus Iohannis, la Digi 24: Domnul Coldea rămâne adjunct al SRI. Nu există din partea mea o intenţie de schimbare bruscă

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, joi seară, într-un interviu pentru Digi 24, despre numirea lui Eduard Hellvig la şefia SRI, dar şi despre actualul director interimar al serviciului, Florian Coldea. Totodată, şeful statului a criticat Guvernul pentru proiectul de Cod Fiscal şi a vorbit despre schimbarea majorităţii parlamentare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews