Viorica Dăncilă nu mai este angajată a Băncii Naţionale. Ce funcţie avea fostul premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă FOTO Inquam Photos

Viorica Dăncilă nu mai este angajată a Băncii Naţionale a României, a precizat pentru „Adevărul” purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dan Suciu. Fostul premier fusese instalat în funcţia de consultant la Departamentul pentru economie verde din cadrul BNR, în mai 2021.

Anunţul plecării din PSD a Vioricăi Dăncilă are loc şi în urma unor schimbări în viaţa profesională a acesteia. Fostul premier PSD nu mai este de luni angajată a BNR, unde ocupa funcţia de consultant la Departamentul pentru economie verde. „Încetare de contract de comun acord”, a precizat pentru „Adevărul” Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, fiind întrebat dacă a fost demisă Dăncilă sau a existat o încetare de contract cu acordul ambelor părţi. 

Aşadar, doar zece luni şi jumătate a rezistat Dăncilă la BNR. Marţi, Viorica Dăncilă a anunţat că revine în politică, după ce s-a înscris într-un nou partid. Fostul premier social-democrat a precizat că a plecat din PSD „după 26 de ani” pentru că nu mai rezona cu deciziile actualei conduceri.

„După 26 de ani de carieră politică în PSD, m-am hotărât să o iau de la capăt. De astăzi sunt membru al unei formaţiuni politice noi. Partidul ,,Naţiune Oameni Împreuna”(NOI). Un partid tânăr, cu oameni tineri, dar valoroşi, oameni care au decis să nu mai stea deoparte. Nu a fost uşor ca după 26 de ani în care am activat în Partidul Social Democrat să fac acest pas. L-am făcut însă pentru că NU mă mai regăsesc în PSD, nu mai rezonez cu deciziile pe care actuala conducere le ia. Nu eu i-am tradat, ei ne-au trădat pe mulţi dintre noi, au dezamagit încrederea acordată de foarte mulţi români. Mi-am asumat activitatea mea publică, cu bune şi rele”, a scris pe pagina sa de Facebook fostul premier. De altfel, Dăncilă nu a mai primit un loc eligibil în Parlamentul României, deşi în perioada negocierilor privind o demisie de onoare din fruntea PSD, colegii din conducere îi promiseseră că va avea un loc în viitorul legislativ.

Cine e Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă a fost premierul României în perioada ianuarie 2018 - noiembrie 2019 şi anterior europarlamentar PSD. Aceasta s-a născut la 16 decembrie 1963, la Roşiorii de Vede, în judeţul Teleorman. A absolvit Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, din cadrul Institutului de Petrol şi Gaze Ploieşti, în 1988. În 2006, a obţinut masterul ''Spaţiul Public European'', în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”