Viorica Dăncilă, la Cotroceni: Nu există pe masa Guvernului niciun proiect pentru amnistie şi graţiere. Vom avea sărbători liniştite!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, într-o discuţie cu jurnaliştii, la Palatul Cotroceni, că pe masa Guvernului nu există niciun proiect de ordonanţă privind amnistia şi graţierea.

„Repet, nu există pe masa Guvernului niciun proiect pentru amnistie şi graţiere. Nici nu mai e timp, se termină luna. Vom avea sărbători liniştite“, a spus prim-ministrul, într-o discuţie cu jurnaliştii prezenţi la Palatul Cotroceni, cu ocazia recepţiei oferite de preşedintele Klaus Iohannis de Ziua Naţională a României.

Declaraţia de vineri a premierului Viorica Dăncilă vine după ce joi, surse politice au declarat pentru Adevărul că proiectul ordonanţei de urgenţă privind amnistia şi graţierea este aproape finalizat şi va fi adoptat în ultima şedinţă de Guvern de dinaintea Crăciunului.

Mai rămâne ca Liviu Dragnea să stabilească limita pedepselor. Iniţial, urmau să fie graţiate pedepsele mai mici de cinci ani, chiar şi pentru fapte de corupţie, însă Dragnea ar vrea să ridice limita la 8 ani, ca să scape şi Darius Vâlcov.

Potrivit surselor citate, proiectul va fi iniţiat de ministrul de Interne Carmen Dan, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a refuzat să-şi asume amnistia şi graţierea, în ciuda insistenţelor lui Liviu Dragnea. De textul ordonanţei se va ocupa Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13, care a scos în stradă sute de mii de oameni. Premierul Viorica Dăncilă a încercat să se opună, însă nu poate trece peste cuvântul lui Liviu Dragnea, mai ales că a rămas fără principalul său susţinător în Guvern - Paul Stănescu. Potrivit surselor Adevărul, din postura de vicepremier, Paul Stănescu a fost cel care a blocat ordonanţa de graţiere şi amnistie, purtând mai multe discuţii aprinse cu Liviu Dragnea. Până la urmă, Paul Stănescu a fost înlăturat din guvern.

Conform planului PSD, ordonanţa urmează să fie adoptată în şedinţa de guvern de dinaintea sărbătorilor (19 sau 20 decembrie), perioadă în care foarte mulţi bucureşteni pleacă în vacanţă, deci scade riscul unor proteste masive.

Dacă textul va fi adoptat, Liviu Dragnea scapă de puşcărie şi rămâne cu cazierul curat. Problema e Darius Vâlcov, sfetnicul său de încredere, condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanţă. Dacă ordonanţa ar prevede graţierea pedepselor  de până la 8 ani, vor scăpa de puşcărie mii de infractori foarte periculoşi. În acest moment, juriştii PSD – Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Şerban Nicolae - caută o soluţie ca să-l salveze de închisoare pe Vâlcov, susţin surse din conducerea PSD.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO