Viorica Dăncilă, din nou în Orient. Care sunt obiectivele premierului pentru vizitele din Qatar şi Oman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă se va afla în perioada 3-8 noiembrie într-o vizită oficială în Qatar şi Oman, având ca scop întărirea relaţiilor economice cu statele Consiliului de Cooperare al Golfului, potrivit unui comunicat emis de Guvern. Vizita în Oman va fi însă o premieră pentru diplomaţia română, Dăncilă urmând să inaugureze prima Ambasada a României în Sultanatul Oman.

"Turneul Primului Ministru în cele două state urmăreşte consolidarea, la cel mai înalt nivel guvernamental, a dialogului politic bilateral şi a cooperării economice şi sectoriale, interacţiunea pragmatică cu statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului reprezentând un obiectiv distinct de politică externă asumat prin Programul de Guvernare 2017-2020", se arată într-un comunicat de presă. 

Viorica Dăncilă se va întâlni în Oman cu "Alteţa sa Regală Sayyid Fahd bin Mahmoud al Said", dar şi cu vice-prim-ministrul Consiliului de Miniştri al Sultanatului Oman. Aceasta va mai participa la un Forum de afaceri unde vor fi prezenţi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie, ai Autorităţii Zonei Economice Speciale Duqm, ai Autorităţii Publice pentru Promovarea Investiţiilor şi Dezvoltarea Exportului, "precum şi a 20 de companii omaneze de prestigiu, interesate de oportunităţile de afaceri din România". 

"Vizita oficială la Muscat reprezintă o dublă premieră în relaţiile bilaterale. Este primul contact între România şi Sultanatul Oman, la nivelul conducerii celor două Guverne, de la data stabilirii relaţiilor diplomatice între cele două state, la 1 mai 1974. De asemenea, programul vizitei include deschiderea oficială a Ambasadei României în Sultanatul Oman, în apropierea aniversării a 45 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între cele două ţări, în 2019", a transmis Guvernul.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi