Violeta Alexandru: „PNL Bucureşti a adoptat o rezoluţie de susţinere a lui Ludovic Orban”. Ce spune despre absenţa unor şefi de sectoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violeta Alexandru/ Facebook

Preşedinta PNL Bucureşti Violeta Alexandru a declarat, pentru News.ro, că organizaţia a votat, în unanimitate, susţinerea lui Ludovic Orban pentru un nou mandat la şefia formaţiunii. Chestionată despre absenţa unor colegi la şedinţă, precum Ciprian Ciucu, Cristian Băcanu, Pavel Popescu şi Stelian Bujduveanu, ea a explicat că unii colegi au participat online, alţii au fost fizic în sală.

„Rezoluţia a fost adoptată. A fost doar o confirmare formală pentru că organizaţiile de sector, în aceste săptămâni, au făcut acelaşi lucru peste tot. Nu a fost decât să centralizez ceea ce deja s-a întâmplat. Unii colegi au fost online, alţii au fost fizic în sală. Alţii m-au sunat. Nu e ca şi cum votam pentru candidatura domnului preşedinte, ci a fost o declaraţie care sumariza practic ce s-a întâmplat la sectoare. Ei făcuseră oricum la sectoare, oricum se întâmplase în fiecare sector şi nu am făcut decât să centralizez toată situaţia. Dar da, sigur că a trecut”, a afirmat Violeta Alexandru vineri pentru News.ro.

Chestionată despre absenţa liderului PNL Sector 6 Ciprian Ciucu, liderului PNL Sector 4 Pavel Popescu, liderului PNL Sector 5 Cristian Băcanu şi a viceprimarului Bucureştiului Stelian Bujduveanu, Violeta Alexandru a răspuns: „Nu au absentat”.

„Pavel Popescu mi-a zis că este plecat din Bucureşti şi nu a reuşit să intre. Unii au intrat online. Nu e vorba că doar eu am votat şi cu încă un om. Ciprian Ciucu a intrat ulterior. A fost unanimitate de voturi. Oricum nu era ceva ce era o surpriză. Se întâmplase la sectoare. Ei au votat în sectoarele lor, că fiecare e membru la câte un sector”, a completat Alexandru.

Pe 12 martie, organizaţia PNL Sector 1 a decis să îi acorde sprijinul preşedintelui partidului Ludovic Orban pentru un nou mandat, la următoarele alegeri care vor avea loc la Congresul formaţiunii. Şi filiala PNL Sector 3 a anunţat, la începutul lunii februarie, susţinerea lui Orban pentru un nou mandat la şefia PNL. 

La începutul lunii februarie, Ludovic Orban a anunţat şi-a informat colegii că intenţionează să candideze din nou pentru funcţia de preşedinte al partidului, la Congres.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea