Viktor Orban, vizită în Georgia, în ziua în care Iohannis a mers în Ungaria. Cei doi nu au discutat între patru ochi nici în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ungariei a mers în Georgia exact în perioada în care Klaus Iohannis a sosit la Budapesta, cu toate că vizita era planificată de mai multe luni, susțin surse politice pentru „Adevărul”.

Viktor Orban și Klaus Iohannis FOTO Inquam Photos/G.Călin

Surse politice au precizat că Viktor Orban știa de vizita lui Klaus Iohannis, dat fiind că deplasarea oficială a lui Klaus Iohannis era pregătită de mai multe luni. Potrivit informațiilor „Adevărul”, pe agenda părții române sunt și subiecte sensibile, precum declarațiile făcute la Băile Tușnad sau sprijinul pentru Ucraina, stat față de care Budapesta manifestă reticențe. 

Premierul Viktor Orbán s-a deplasat în Georgia pentru a participa la prima şedinţă comună a guvernelor ungar şi georgian, unde principalele subiecte vor fi dezvoltarea relaţiilor economice şi securitatea energetică, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului.

Pe lângă dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale, un subiect cheie al discuţiilor va fi proiectul “Coridorul pentru energie verde – Black Sea Submarine Cable” referitor la cooperarea între Ungaria, România, Georgia şi Azerbaidjan, care va permite în viitor transportul de energie verde din Azerbaidjan spre Ungaria – a adăugat şeful biroului de presă.

Un acord în domeniul energiei verzi a fost semnat, în decembrie anul trecut, la Bucureşti, de premierii din România, Georgia, Ungaria, dar şi de preşedintele din Azerbaidjan, în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi a preşedintelui Klaus Iohannis. Acordul conturează detaliile pentru relizarea proiectului cablului submarin de transport de energie din surse regenerabile. Este vorba despre un cablu de aproape 1.200 de kilometri, urmând a fi realizat în şase ani.

Ședință comună cu georgienii

În cadrul programului său de două zile în Georgia, Viktor Orbán va avea şi o discuţie bilaterală cu premierul georgian Irakli Garibaşvili.

Decizia organizării şedinţei comune a guvernelor ungar şi georgian a fost luată cu ocazia vizitei oficiale a premierului georgian în Ungaria, în octombrie anul trecut, când cei doi prim-miniştri au semnat un acord de parteneriat strategic – a reamintit Bertalan Havasi.

Cu ocazia şedinţei comune a celor două guverne vor fi semnate cinci acorduri bilaterale, potrivit MTI.

De altfel, Viktor Orban nu s-a văzut cu Klaus Iohannis nici în cadrul vizitelor private făcute anual în Transilvania. Anul acesta, Orban s-a văzut, în schimb, cu Marcel Ciolacu.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat