VIDEO Traian Băsescu şi soţia sa au depus jurământul ca cetăţeni ai Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu şi soţia sa au depus jurământul ca cetăţeni ai Republicii Moldova FOTO David Muntean

Fostul şef al statului Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au depus, joi, jurământul ca cetăţeni moldoveni, evenimentul având loc la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.

Întrucât ceremonia a avut loc în ajunul aniversării fostului şef al statului, care vineri împlineşte vârsta de 65 de ani, ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, i-a urat lui Traian Băsescu ”La mulţi ani!”, multă sănătate şi ”mari realizări în continuare pentru beneficiul ambelor ţări”.

Traian Băsescu şi soţia sa au citit apoi jurământul: ”Jur să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprind nicio acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială”.

”Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”, a adăugat Traian Băsescu, făcându-şi semnul crucii.

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au primit cetăţenia moldovenească printr-un decret semnat în 9 iunie de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Traian şi Maria Băsescu vor trebui să depună jurământul ca cetăţeni moldoveni, în faţa ambasadorului Republicii Moldova în România.

Cererea de obţinere a cetăţeniei Republicii Moldova a fost depusă de către fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi soţia sa, la data de 10 martie 2016.

”Solicitanţii fac referire la art. 24, alin 2 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova care statuează că «În interesele republicii şi în cazuri excepţionale, cetăţenii unor alte state pot deveni şi cetăţeni ai Republicii Moldova, prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova»”, preciza Preşedinţia de la Chişinău.

De-a lungul timpului, Traian Băsescu a spus de mai multe ori că, după ce îşi va încheia al doilea mandat de şef al statului, ar putea depune cerere pentru obţinerea cetăţeniei moldoveneşti.

În aprilie 2015, fostul şef de stat a făcut o vizită la Chişinău, fiind decorat de către preşedintele Nicolae Timofti.

”Am declarat că în prima vizită efectuată la Chişinău, în calitate de fost preşedinte, voi solicita să primesc cetăţenia Republicii Moldova. Nu am făcut-o fiindcă situaţia politică nu este propice pentru aşa ceva. Voi veni ulterior cu solicitarea de a deveni cetăţean al Republicii Moldova”, declara atunci Traian Băsescu.

La rândul său, Nicolae Timofti spunea că Traian Băsescu ar putea primi cetăţenia moldovenească, luând în considerare meritele sale pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova şi România.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort