VIDEO Ecaterina Andronescu continuă atacurile la liderul partidului: PSD a ajuns la 25%. Ceva ne-a adus aici, ceva sau cineva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecaterina Andronescu, fost ministru al educaţiei şi fost lider al PSD Bucureşti, continuă atacul lansat la adresa preşedintelui partidului, Liviu Dragnea, şi susţine că este inacceptabil ca partidul să ajungă la 25% susţinere, precizând că „ceva sau cineva” a adus partidul aici.

Andronescu îi cere liderului PSD, Liviu Dragnea, să facă un pas în spate şi să se retragă din fruntea Partidului Social Democrat, deoarece „poate fi o soluţie de maturitate politică”. „Asta (demisia lui Liviu Dragnea, n.r.) poate fi soluţie de maturitate politică. Nu spun asta pentru că îl urăsc sau pentru că îmi e nesuferit, ci, pentru că, în acest moment trebuie salvată guvernarea ţării şi salvat partidul”, a declarat Ecaterina Andronescu la Digi 24.

„Am văzut un sondaj, dacă rezultatele sunt adevărate, PSD a ajuns la 25%. E inacceptabil după un an şi jumătate. De la 45% la 25% e mult prea mult. Ceva ne-a adus aici, ceva sau cineva. Fără îndoială PSD a avut guverne mult mai performante. Şi acum poate face cel puţin trei guverne performante. Putem avea un premier mai bun”, a precizat Andronescu.

Ea a spus că nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea din martie, de la congresul partidului şi a subliniat că este necesară o dezbatere în care să se discute soluţia pentru a ieşi din starea actuală.

„Mi-am asumat ce am făcut, mi se pare că să ai dreptul să vorbeşti e un lucru pe care îl are orice cetăţean. Se poate întâmpla şi ca partidul să mă excludă”, a conchis fostul lider al PSD Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate