Victor Ponta va cere, pe 7 aprilie, votul pentru a candida la funcţia de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Preşedintele PSD Victor Ponta va cere, pe 7 aprilie, votul partidului pentru a candida la funcţia de premier din partea USL. Ponta va cere şi validarea candidaturii liderului liberal Crin Antonescu la prezidenţiale, informează Agerpres.

Voturile pentru aprobarea candidaturilor pentru funcţiile de premier, respectiv preşedinte vor fi date, mai întâi la nivel de partid, apoi la nivel de Uniune, într-un congres care va avea loc pe 7 aprilie.

Liderul social-democrat a explicat că există varianta şi a unei alte candidaturi din partea PSD.

„Eu nu am pus o astfel de condiţie, şi nici Crin Antonescu. De principiu, primul ministru va fi dat de PSD, iar eu sunt liderul acestui partid, sunt în pole position", a spus Ponta.

Preşedintele PSD a subliniat că dacă USL va avea majoritate absolută la alegeri, premierul va fi desemnat de conducerea Uniunii.

„Dacă USL are majoritate absolută, premierul va fi de la USL. Dacă USL nu are majoritate, dacă are 49 la sută din mandate, asta înseamnă ca Ungureanu vrea să fie premierul lui Dan Diaconescu, premierul lui Vadim Tudor, al lui Gheorghe Flutur, al lui Gheorghe Falcă şi al Robertei Anastase", a susţinut Ponta.

Liderul PSD a reafirmat că nu există probleme cu candidaţii USL, aceştia urmând să fie comuni la Consiliile Judeţele şi primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ. Candidaţii USL nu au fost aleşi pe criteriul parităţii, ci pe baza rezultatelor la alegerile din 2008 şi a cotelor de popularitate din sondaje.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model