Victor Ponta, surprins şi în momentul debarcării de pe vasul de croazieră. Premierul este aşteptat să se întoarcă astăzi în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi familia sa, la momentul debarcării FOTO Facebook

Premierul Victor Ponta, împreună cu familia sa, au fost surprinşi, sâmbătă, în momentul în care au debarcat de la bordul navei Osis of the Seas, care aparţine companiei Royal Carribean. Astăzi se încheie concediul premierului Victor Ponta, luni fiind aşteptat să se întoarcă la Palatul Victoria.

Potrivit unei alte imagini apărute pe Facebook, postată de fosta social-democrata Magda Bistriceanu, premierul Victor Ponta s-a îmbarcat pe 1 august pe vasul aparţinând companiei Royal Caribbean, în portul Everglades din Fort Lauderdale, Florida. Alături de prim ministru s-au îmbarcat soţia acestuia, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, şi cei doi copii ai acestora.

Un oficial al companiei a precizat că ”preţul unui apartament (de luxe suite) pe Oasis săptămâna aceasta este de aproximativ 5.933 de dolari (două persoane), incluzând taxele”. ”Din păcate, nu putem discuta detaliile pasagerilor pe care îi îmbarcăm pe vasele noastre, având în vedere acordurile de confidenţialitate pe care le avem cu companiile de croazieră”, a mai afirmat reprezentantul companiei, citat de EurActiv.

Itinerariul croazierei care l-a avut oaspete şi pe premierul Victor Ponta a fost: Fort Lauderdale, Florida - Labadee, Haiti - Fairmouth Jamaica - Cozumel, Mexic - şi înapoi la Fort Lauderdale, Florida.

Premierul Victor Ponta i-a delegat vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de conducere a Guvernului, în perioada 29 iulie - 9 august, premierul plecând în concediu de odihnă în acest interval de timp. Este vorba despre o delegare de atribuţii şi nu despre un interimat, astfel încât Gabriel Oprea s-a putut ocupa de activităţiile pe care le are Victor Ponta la Palatul Victoria, însă nu a putut organiza şedinţele săptămânale ale Executivului. Prima şedinţă pe care o va susţine Ponta după întoarcerea din concediu va avea loc pe 19 august.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete