Victor Ponta, prins din nou cu minciuna. A spus că a votat Codul Fiscal în iunie, dar nu figurează între deputaţii prezenţi. Premierul se afla în Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Fcaebook

Premierul Victor Ponta a explicat că nu a votat noua formă a Codului Fiscal adoptată ieri de către Parlament pentru că a votat o dată proiectul de lege în luna iunie. La data la care a fost votat Codul Fiscal trimis înapoi Parlamentului de către preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta se afla la recuperare în Turcia.

Camera Deputaţilor adoptat joi, cu 279 de voturi „pentru“, opt „împotrivă“ şi cinci abţineri legea noului Cod Fiscal în forma convenită de Putere şi de Opoziţie şi în acord cu cerinţele exprimate de preşedintele Klaus Iohannis în cererea de reexaminare a vechiului proiect de lege. Premierul Victor Ponta nu a fost prezent la vot, nici ca deputat, calitate care îi permitea să-şi exercite dreptul de vot, nici ca premier, să-l susţină de la tribuna Parlamentului.  „Am votat Codul Fsiscal în luna iunie, ăla e Codul. Acum, dacă tot l-a votat toate lumea... Eu am vorbit despre lucruri importante. Cancanurile politice le uitaţi pînă diseară. Le facem pe toate pas cu pas, cum spune domnul preşedinte“, a fost explicaţia lui Ponta.

Premierul Victor Ponta nu figurează însă între deputaţii care au votat Codul Fiscal în 24 iunie, conform listei de vot de pe site-ul Camerei Deputaţilor. Premierul Victor Ponta a explicat la un post de televiziune de ce nu a reuşit să voteze cererea de reexaminare a Codului Fiscal care a fost supusă la votul deputaţilor în cursul zilei de joi. „M-am încurcat cu programul. Am stat cu vicepremierul iordanian, ştiam că e la 12.30 şi am stat liniştit. S-a votat Codul Fiscal, îl avem în vigoare“, a explicat Victor Ponta.

Ponta, absent şi în iunie

Pe 12 iunie, într-o zi de vineri, Victor Ponta s-a  prezentat la Parlament, şchiopătând, pentru a susţine un discurs la moţiunea de cenzură depusă de PNL. Liberalii n-au strâns destule voturi, Ponta a rămas în fruntea Guvernului şi cu procurorii pe urme. Trecuseră câteva zile de când călcase pragul DNA. După respingerea moţiunii de cenzură, în aceeaşi zi, premierul Victor Ponta a plecat direct la Baku, unde a participat alături de Vladimir Putin şi de Recep Erdogan, preşedintele Turciei, la deschiderea Jocurilor Europene, un eveniment boicotat de toţi liderii UE.

De la Baku Victor Ponta nu a revenit în ţară, ci a plecat direct la Istanbul pentru a se opera la genunchi, după ce, la Bucureşti, suferise o accidentare la un meci de baschet. Potrivit unor susrse politice, Ponta ar fi plecat în Turcia chiar cu avionul preşedintelui Erdogan. Cert este că, din Turcia, Victor Ponta i-a predat vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de premier pentru zilele 16 -19 iunie, perioadă în care a fost operat, apoi s-a aflat în recuperare. Şedinţa săptămânală de Guvern, care ar fi trebuit să aibă local mijlocul acelei săptămâni, a fost anulată.

Victor Ponta a fost  externat în cursul zilei de duminică, 21 iunie, însă nu a revenit în ţară, solicitându-i preşedintelui Klaus Iohannis să prelungeasca mandatul de prim-ministru interimar al lui Gabriel Oprea, care a preluat toate activitatile, inclusiv conducerea şedintelor de guvern.

Ponta a şters urmele

Din Turcia, premierul Victor Ponta se lăuda cu adoptarea Codului Fiscal. „A fost adoptat noul Cod Fiscal! Sunt un premier mândru şi fericit - USL şi-a îndeplinit azi TOATE promisiunile economice şi sociale!!!“, a scris Ponta pe Facebook, la doar câteva minute după votul din luna iunie, postare care a dispărut de pe pagina de Facebook a premierului după ce presa a vorbit despre absenţa lui Ponta din Parlament pe 24 iunie.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice