Victor Ponta nu ştie cât este alocaţia  pentru copii şi o mai contrazice şi pe Alina Gorghiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu şi Victor Ponta FOTO Adevărul

Premierul Victor Ponta a contrazis-o pe Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, privind alocaţia pentru copii, spunând că, de fapt, aceasta s-a dublat de la 42 de lei la 84 de lei. Şeful Guvernului face însă o eroare pentru că Guvernul nu a mărit indemnizaţia de stat pentru copii, ci alocaţia de sprijin a familiilor sărace.

„Greşeala D. Gorghiu nu e gravă! Grav că nu ştie că s-a dublat la 84! Şi nu ştie cât ar costa bugetul dacă se fac 200!“, a scris Victor Ponta într-o postare pe Twitter.

Intervenţia premierului pe Twitter vine după ce copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus că indemnizaţia pentru copii este cu 4 lei mai mult decât în mod real. Gorghiu a spus, la Realitatea TV, că alocaţia pentru copii este de 46 de lei, în loc de 42 de lei, suma pe care o primesc lunar părinţii pentru fiecare copil.

Alina Gorghiu nu s-a lăsat mai prejos şi l-a taxat pe premier. „Dl Victor Ponta susţine, in scris, pe Twitter, că Guvernul a dublat alocaţia pentru copii. Fals. Nu a dublat alocaţia pentru copii, aceasta este tot 42 de roni. Guvernul a majorat nu alocaţiile copiilor, ci pe ale familiilor, nu pentru toate, ci doar în cazul acelora care au un venit net lunar de pana la 530 de lei pe membru de familie", îi răspunde Alina Gorghiu.

Copreşedintele PNL arată că greşeala sa nu este atât de gravă în comparaţie cu cea a şefului Guvernului. „Aceasta informaţie falsă, aruncată de dl Ponta în spaţiul public, este dovada că prim-ministrul României nu se poate opri în a minţi populaţia României. Una este să greşeşti o cifră, este omeneşte, alta este manipularea, mai ales într-un subiect atat de sensibil social. Sute de mii de români vor trăi acum cu speranţa că de luna viitoare vor primi de la poşta alocaţii dublate pentru copiii lor. Este o bătaie de joc, dl Victor Ponta a depăşit şi ultima barieră a cinismului. Nu mă aştept ca dl Victor Ponta să retracteze, ceea ce dna ministrul Plumb a explicat foarte clar. Citiţi ce spunea ministrul Plumb si textul de astăzi al premierului“, scrie Alina Gorghiu pe Facebook.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, în noiembrie, că Guvernul a aprobat în şedinţă un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care prevede majorarea alocaţiei privind sprijinul familiei cu 42 de lei pentru fiecare copil. Tot Rovana Plumb a precizat că nu este vorba de mărirea indemnizaţiei de stat pentru copii, ci a alocaţiei de sprijin a familiilor sărace. Guvernul a mai aprobat printr-o Hotărâre şi dublarea alocaţiei de hrană pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială si adulţii cu dizabilităţi sau aflaţi în centre de îngrijire.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare