Victor Ponta: Nu am fost de acord cu ordonanţa de majorare a indemnizaţiilor pe care le primesc demnitarii. Miercuri vom adopta altă decizie
0Prim-ministrul României, Victor Ponta, a declarat, joi seară, la postul B1 TV, că nu a fost de acord cu ordonanţa referitoare la indemnizaţia demnitarilor, iar miercuri o va întoarce.
„Ordonanţa cu salariile demnitarilor, eu nu am fost de acord cu ea. Am spus că într-adevăr demnitarii trebuie să fie bine plătiţi dar odată cu legea salarizării (...) Nu am vrut să creez impresia că am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul Iohannis şi Oprea în absenţa mea. Revin la decizia mea şi miercuri vom adopta alta. Nu se măresc salariile la preşedinte şi prim-ministrru decât odată cu bugetarii”, a declarat Ponta într-o intervenţie telefonică la postul B1 TV
„Aşa am fost informat ieri, cred că cel mai corect e să amânăm intrarea în vigoare şi să amânăm până la creştrerea salariilor bugetarilor”, a adăugat liderul de la Palatul Victoria, precizând : „Jocurile astea de doi bani, în care faci ceva şi după aia dai vina pe altcineva, nu mai sunt dispus să le înghit".
Intervenţia lui Ponta a venit la scurt timp după ce Dan Mihalache, şeful Cancelariei prezidenţiale, a infirmat zvonurile conform cărora Iohannis i-ar fi cerut lui Oprea să majoreze indemnizaţiile demnitarilor.
„Iohannis a spus doar că este nevoie ca demnitarii să primească remuneraţii pe măsură pentru că nu este corect ca un ministru să fie plătit mai puţin decât oameni din subordinea sa”, a precizat şeful Cancelariei prezidenţiale într-o intervenţie telefonică, tot la B1 TV.
„Discuţia despre mărirea salariilor demnitarilor este mai veche. Datează din luna martie, din câte ştiu eu. De ea ştia şi Victor Ponta la momentul respectiv”, a adăugat Mihalache.