Victor Ponta: ”E posibil ca până în noiembrie să nu mai existe PDL”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Președintele PSD, Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi, la Brăila, referindu-se la interdicţia colaborării cu PDL a membrilor PSD, PNL şi PC, că măsura aceasta s-ar putea să nu îşi mai aibă rostul deoarece este posibil ca până în noiembrie nici să nu mai existe PDL.

”Nu vreau să fiu ironic, dar e posibil ca, până în noiembrie, nici să nu mai existe PDL, la ritmul în care au pornit să se autodistrugă. Văd că se dau afară din partid. Ei sunt pe calea PNŢCD, dar PNŢCD a trecut prin aceste lucruri, după ce a pierdut alegerile. Ei, practic, înainte să piardă alegerile, se dau afară, pleacă oameni importanţi, se rup în grupuri. Eu nu plâng de mila lor în niciun fel”, a declarat Ponta.

Liderul PSD a spus că una din cele trei rezoluţii care vor fi votate pe 7 aprilie, în congresele celor trei partide care compun USL, se referă la interdicţia colaborării politice a oricăruia din cele trei partide cu Traian Băsescu şi cu PDL.


”Această rezoluţie nu poate fi încălcată, pentru că orice decizie luată de un for inferior, adică birou permanent sau comitet executiv nu se poate lua împotriva deciziei Congresului. Dacă oricare din cele trei decizii ar trebui să fie schimbată, ar însemna convocarea unui nou Congres. Eu pot să vă asigur în ceea ce priveşte PSD, cât şi în ceea ce priveşte PNL şi PC că nu am auzit un singur membru de la PSD sau de la PNL sau PC care să propună, chiar şi într-o adunare mai restrânsă, o colaborare cu Băsescu şi cu PDL. Fiecare din cele două partide are o experienţă a colaborării cu PDL. Aceste experienţe au fost atât de tragice, încât eu nu cred că în următorii mulţi ani de acum încolo vreun pesedist sau vreun liberal se va gândi că Traian Băsescu sau PDL s-au schimbat. Sunt exact la fel. Prima dată că ne-au păcălit, a fost ruşinea lor. A doua oară dacă ne-ar păcăli, ar fi ruşinea noastră”, a adăugat Victor Ponta.


Întrebat cum se împacă interdicţia colaborării cu PDL cu primirea în PNL a prim-vicepreşedintelui PDL Sorin Frunzăverde, Victor Ponta a răspuns: ”Nu a venit PDL-ul în PNL, a venit un om şi foarte bine că a venit. Uitaţi cum o să câştigăm încă un judeţ, Caraş-Severin. De principiu, eu sunt pentru foarte, foarte multe restricţii la această ideea şi, de asemenea, sunt pentru un termen foarte clar. Am anunţat acest termen: ultima şansă de salvare a sufletului PDL-iştilor păcătoşi este la moţiunea de cenzură, când în conformitate cu îndemnul biblic le vom cere să se ridice din bancă şi să umble către urne”, informează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate