Victor Ponta cere demisia lui Vlădescu şi a lui Şeitan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, preşedinte PSD

Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat că va introduce, luni, două moţiuni pentru demiterea ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu şi ministrului Muncii, Mihai Şeitan.

"Atunci vom vedea câţi dintre colegii mei vor vota aceste moţiuni, vom vedea cine e la putere şi cine e în opoziţie. Un test mai clar decât ăsta nu cred că se poate. Unicul punct comun cu care îl am cu domnul Boc este faptul că aceşti doi miniştri ar trebui demişi,", a declarat Victor Ponta la Realitatea TV.

Alegerea lui Victor Ponta în fruntea PSD a stârnit un val de demisii în rândul social democraţilor, însă Ponta îşi menţine optimismul: "Nu mă bucur când pleacă vreun coleg de al meu, dar în acelaşi timp, nici nu cred că e sfârşitul PSD dacă pleacă oricine. I-am regretat pe fiecare dintre cei plecaţi, dar le spun tuturor că până la urmă merg pe drumul lor. Uşa e deschisă", a spus Ponta.

Citeşte şi:

Val de demisii după victoria lui Ponta

Refrindu-se la plecărilor din partid, Ponta vede, în formarea grupului de independenţi, "un alt partid care să sprijine actuala putere".

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online