Victor Ponta: ”Am cerut Academiei Române să verifice acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului Educaţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seara, la întoarcerea de la Bruxelles, că a cerut Academiei Române ca un grup de specialişti să verifice acuzaţiile de plagiat formulate de opoziţie la adresa ministrului Educaţiei şi a precizat că, dacă aceste acuzaţii se dovedesc a fi fondate, Ioan Mang va trebui să părăsească ministerul.

El a precizat că a fost informat despre acuzaţiile formulate la adresa ministrului Educaţiei, Ioan Mang, de către preşedintele PDL, Emil Boc, şi "cei apropiaţi" opoziţiei şi că speră să primească în cursul zilei de vineri un răspuns favorabil din partea Academiei privind constituirea grupului.

"Am hotărât să solicit, şi sper să fi fost acceptată această solicitare, către o instituţie independentă, respectiv către Academia Română, dacă există posibilitatea ca un grup format din câţiva specialişti să analizeze în cel mai scurt timp acuzaţiile care i-au fost aduse ministrului, iar în măsura în care aceste acuzaţii ce confirmă, domnia sa va trebui să îşi asume răspunderea politică şi să părăsească funcţia.

În cazul în care nu se confirmă, mergem mai departe și trebuie să își îndeplinească sarcinile ca ministru al Educației, în perioada următoare”, a spus Victor Ponta.

„Sper ca în câteva zile aceste acuzații să fie verificate pentru a lua o decizie politică și îmi doresc ca ministerul Educației să aibă o activitate eficientă pentru că vine bacalaureatul", a mai spus prim ministrul Victor Ponta.

PDL a cerut, miercuri, demisia ministrului Educaţiei, Ioan Mang, "pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină", după cum a declarat, miercuri, preşedintele PDL, Emil Boc.

Boc a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă "în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi".

În replică, Ioan Mang a spus despre acuzaţia de plagiat că este "o acţiune politică", al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învăţământ şi a declarat că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat.

Verificarea în acest caz este făcută de Comisia de Etică de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online