Victor Ponta a făcut o vizită la Vaslui, dar a refuzat să meargă şi la Pungeşti. "Să merg la Pungeşti ca să ce?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta s-a aflat sâmbătă la Vaslui, unde s-a întâlnit cu simpatizanţii PSD din zonă, dar i s-a cerut şi demisia de către membrii „Mişcării de rezistenţă” de la Pungeşti, unde compania americană Chevron a început operaţiunile de explorare a gazelor de şist.

Premierul a admis că unul dintre motivele pentru care nu a venit în ultimul timp la Vaslui este acela că anumite ”televiziuni prietene” ar putea profita de prezenţa protestarilor pentru a face ştiri care ”să sperie lumea”.

''Îmi doresc ca România şi Vasluiul să aibă cât mai multe investiţii private, pentru că noi investim din zona publică, dar n-o să putem niciodată din această zonă să compensăm necesarul de investiţii private. În judeţul Vaslui 450.000 de oameni au nevoie să-şi rezolve problemele economice şi sociale. Îi înţeleg pe cei care protestează, dar Vasluiul înseamnă mai mult decât atât'', a declarat Victor Ponta, conform Agerpres.

Întrebat dacă ar fi dispus să meargă la Pungeşti, acolo unde Chevron a început deja explorarea gazelor de şist, iar protestele au fost foarte dese, Victor Ponta a spus că o astfel de vizită nu se justifică.

''Să merg la Pungeşti ca să ce? Acolo în general protestează nişte oameni care nu sunt din Pungeşti. Eu am o opinie foarte clară şi anume aceea că România trebuie să-şi exploreze resursele respectând toate standardele de mediu. Mai am o opinie mai clară acum, după evenimentele la care asistăm cu toţii, şi anume că aş vrea ca România să nu depindă de importul din Rusia. Dacă aş putea să-i întreb pe cei care protestează, i-aş întreba dacă ei preferă să importăm din Rusia. Mă îndoiesc, totuşi, că am putea avea un dialog foarte raţional din acest punct de vedere. Eu nu vreau să importăm din Rusia, eu vreau să reuşim să producem în România şi să acoperim nu doar necesităţile României, ci şi pe cele ale Republicii Moldova” a mai afirmat Victor Ponta.

El a evitat să facă referiri la necesitatea prezenţei jandarmilor în comuna Pungeşti, susţinând că în această localitate ''uneori sunt mai multe camere de luat vederi decât jandarmi sau protestatari''.

Ponta a adăugat că cercetările şi explorările în domeniul gazelor durează foarte mulţi ani şi a dat asigurări că România va respecta cele mai înalte standarde de mediu. ''Uitaţi, plouă cu soare, asta e un semn bun. A ieşit şi curcubeul. Domnule Ponta, veniţi să staţi de vorbă cu noi, nu distrugeţi viitorul acestei ţări. Noi vrem un mediu curat şi sănătos, nu vrem fracturare hidraulică'', a spus unul dintre protestatari, cât timp Victor Ponta participa la discuţiile cu membrii PSD Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”