Victor Negrescu: Fac apel la PNL şi la Iohannis să se asigure că Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene nu este politizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a făcut apel la PNL şi la preşedintele Klaus Iohannis „să se asigure că Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene nu este politizată“ şi că, pe viitor, se evită luări de poziţie publică de genul celei a liderului PNL, Ludovic Orban.

„Am constat faptul că domnul Ludovic Orban a decis astăzi să rupă unilateral consensul naţional în jurul proiectului Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Această decizie nu doar că dăunează eforturilor deja realizate în ultimul an de a include toate instituţiile, partidele politice, actorii sociali, sindicatele şi patronatele în acest proces, dar reprezintă un grav atac la ideea asumată de toată lumea, atât în ţară cât mai ales în Uniunea Europeană, conform căreia nu se politizează Preşedinţia Consiliului UE", a afirmat Negrescu, într-o declaraţie remisa Agerpres.

Ministrul a reamintit că prima formă a programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene a fost prezentată în urmă cu două săptămâni în Parlamentul României şi că "membrii din toate partidele, inclusiv PNL, ai celor trei comisii responsabile din Parlament, au aprobat în unanimitate temele de interes ale Preşedinţiei şi au susţinut eforturile logistice deja realizate".

„România se află în grafic cu toate elementele organizatorice, fapt recunoscut şi comunicat public cu ocazia vizitei recente la Bucureşti a Secretarului General al Consiliului Uniunii Europene, Jeppe Tranholm-Mikkelsen. Această constatare este susţinută şi de faptul că partenerii noştri din Trio-ul de Preşedinţii din care facem parte, Finlanda şi Croaţia, au ţinut să menţioneze acest lucru public la fiecare întâlnire. Mai mult decât atât, România este deja în postura de a fi implicată în foarte multe dosare, jucând rolul de «Preşedinţie din umbră» a Consiliului Uniunii Europene, fără să întâmpine niciun fel de dificultăţi", a subliniat ministrul Negrescu.

Acesta a menţionat că fiecare etapă de pregătire în acest proces a fost construită „cu maximă transparenţă". „Am mai spus-o public: această Preşedinţie nu este a unui ministru sau a unui Guvern, ci a fiecărui român. De aceea am construit fiecare etapă de pregătire cu maximă transparenţă, prin consultări publice repetate şi implicarea profesioniştilor din sistemul public românesc şi din statele cu experienţă în exercitarea Preşedinţiilor", a mai afirmat ministrul din Guvernul Dăncilă.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Deva, că guvernul nu a făcut „mai nimic“ în ceea ce priveşte preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2019.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile