Viceprimarul Capitalei, replică pentru Daniel Florea: Nu a ajuns niciun document privind retragerea sprijinului politic pentru patru consilieri generali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat pentru News.ro că la primărie nu a ajuns niciun document din partea filialei PSD Sector 5 din care să rezulte că a fost retras sprijinul politic pentru patru consilieri generali, fiindcă dacă era aşa, aceştia nu ar mai fi putut, din aprilie şi până în prezent, să-şi exercite activitatea.

„Dumnealui (Daniel Florea, n.r.) ştim bine că voia să fie vicepreşedinte din partea regiunii Bucureşti-Ilfov şi nu s-a întâmplat asta, aşa că ajungem la această nebunie şi nu ratează nicio ocazie. Dacă le-a fost retras sprijinul politic, aşa cum susţine dumnealui, atunci ar fi trebuit să existe ceva care să ateste asta”, a spus Bădulescu, pentru News.ro. 

Bădulescu a explicat că dacă în final cei patru consilieri vor fi retraşi, atunci posturile lor vor deveni vacante şi vor fi ocupate de alţi consilieri PSD. „Sigur că avem o listă de rezervă, orice partid are una, conform procedurilor, iar posturile vor fi ocupate, în ordine, de cei care sunt pe această listă”, a spus viceprimarul.

Întrebat dacă există riscul ca PSD-ALDE să-şi piardă majoritatea în CGMB, Bădulescu a spus că nu, şi că singura problemă a fost la ultima şedinţă de Consiliu, când a lipsit un consilier social-democrat. „E adevărat că la ultima şedinţă nu au fost aprobate câteva proiecte pentru că nu am avut majoritate, a lipsit un coleg de-al nostru, însă nu se pune problema. (...) Nu comentez alte atitudini politice, ce fac consilierii din opoziţie”, a mai declarat Aurelian Bădulescu.

Patru consilieri generali au fost excluşi din partid de filiala PSD Sector 5 condusă de primarul Daniel Florea, decizie luată în unanimitate de Comitetul Executiv împotriva acestora pentru că ar fi votat în repetate rânduri „împotriva intereselor legitime“ ale cetăţenilor din Sectorul 5. Măsura de retragere a sprijinului politic a fost luată încă din aprilie, însă nu a fost niciodată pusă în aplicare, cei patru rămânând pe posturile de consilieri generali, arată PSD Sector 5. 

Potrivit PSD Sector 5, Comitetul Executiv şi Biroul Permanent au aprobat în unanimitate, în şedinţele de sâmbătă, excluderea din partid a membrilor Ancuţa Florea, Marius Adrian Pavel, Nina Săndulescu şi Valeriu Nicolae, consilieri generali în CGMB, „pentru voturi repetate împotriva intereselor legitime ale cetăţenilor Sectorului 5”. De altfel, încă din luna aprilie le-a fost retras sprijinul politic, arată filiala de sector, însă această măsură nu a fost pusă în aplicare niciodată, potrivit News.ro

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”