Vicepreşedintele CSM: Joi va avea loc o întâlnire pentru a găsi o formulă de numire a procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Schmidt-Hăineală

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procuror Oana Schmidt-Hăineală, a anunţat că, joi, va avea loc o întâlnire de lucru privind procedura de selecţie a procurorului general şi a procurorului-şef al DNA.

Oana Schmidt-Hăineală a declarat după şedinţa de marţi a CSM că plenul, cu majoritate de voturi, şi-a însuşit unele dintre observaţiile Direcţiei legislaţie a Consiliului.

În acest sens, joi va avea loc o întâlnire între ministrul Justiţiei şi membrii Secţiei pentru procurori a CSM, pentru a găsi o formulă de a se cădea de acord „pe formalizarea unei proceduri care să corespundă criteriilor de transparentă şi exigentelor cerute atât de legislaţia internă, cât şi de Comisia Europeană“.