Vasilescu, despre protestele faţă de Legea salarizării: Pot să facă grevă. E o decizie politică, proiectul nu va fi modificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lia Olguţa Vasilescu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, la Parlament, referitor la protestele faţă de Legea salarizării, că dreptul la grevă este unul constituţional, iar cei care sunt nemulţumiţi din primării, CJ şi prefecturi pot să protesteze, dar proiectul va rămâne exact aşa cum l-a prezentat, cel puţin în partea care vizează administraţia.

„Dreptul la grevă este un drept constituţional. Pot să facă grevă. Eu vă spun că este o decizie politică pe care am luat-o în coaliţie şi Legea salarizării unitare, cel puţin în partea de administraţie, va fi exact cum a fost ea prezentată”, a afirmat Olguţa Vasilescu, întrebată despre protestele pe care le-au anunţat cei din primării, CJ şi prefecturi.

Ministrul Muncii a mai spus că „nu lipseşte nicio grilă, este un nomenclator acolo, există un minim care este salariul minim pe economie şi există un maxim care este indemnizaţia viceprimarului”.

„După, este un nomenclator de funcţii, în funcţie de bugetul pe care îl au cei din administraţie, vor putea să facă grila de salarizare. E inutil să precizăm că dacă în Consiliul Local sau Consiliul Judeţean stabilesc tot bugetul pentru localitate, de ce nu ar putea să stabilească şi salarizarea?”, a conchis Olguţa Vasilescu.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul