Varujan Vosganian, atac la PNL: Titlul moţiunii de cenzură ne aduce aminte de recuzita nazistă şi rasială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepresedintele ALDE, Varujan Vosganian, a declarat  că titlul moţiunii de cenzură depusă de PNL - „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”-  i se pare ridicol şi că asocierea dintre categorii sociale, reprezentări politice şi ciumă “nu face decât să ne aducă aminte de acea recuzită de natură nazistă şi rasială".

“Eu am lecturat cuprinsul acestei moţiuni de cenzură. Titlul mi se pare ridicol, şi nu doar ridicol. Vine dintr-o recuzită nazistă. Eu am rugat de mai multe ori pe colegii noştri din parlament să nu evoce prin sintagmele folosite experienţele cele mai triste ale secolului XX. Trebuie să vă reamintesc faptul că această sintagmă asociere între "ciumă" şi categorii sociale a fost creată pentru a netezi calea legilor rasiale de la Nurenberg, atunci când minoritatea evreiască a fost asemuită cu nişte animale care produc ciumă, şi după aceea a fost categorisite drept ciumă. A fost o ruşine a secolului XX. Asocierea aceasta dintre categorii sociale, dintre reprezentări politice şi o molimă de acest fel nu face decât să ne aducă aminte de acea recuzită de natură nazistă şi rasială. De aceea îmi pare rău că opoziţia găseşte o astfel de modalitate de a cataloga majoritatea parlamentară care în fond este opţiunea majorităţii celor care au votat. Şi dacă majoritatea românilor este purtătoare de molimă, atunci mi se pare că opoziţia nu a găsit calea cea mai potrivită de a se exprima”, a declarat deputatul ALDE.

Varujan Vosganian a continuat explicând că singtama folosită în titlul moţiunii de cenzură descalifică iniţiativa opoziţiei şi că este clar că va fi respinsă în Parlament.

“Este cel mai serios lucru pentru ca moţiunea de cenzură trebuie respinsă, ca să fie clar un avertisment pentru cei care doresc să reînvie agresiuni, sintagme şi viziunile cele mai amare, cele mai ruşinoase ale secolului XX pentru a arăta în secolul XXI că nu am învăţat nimic din experienţele trecutului. Nu mai vorbim de text, care este inconsistent. Este o moţiune de cenzură cu un deznodământ anunţat. Ea va fi respinsă în parlament”, a explicat Vosganian.

PNL a depus, vineri, moţiunea de cenzură intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, demers iniţiat după ce guvernul Tudose a adoptat ordonanţa de modificare a Codului Fiscal. Liberalii au strâns 148 de semnături.

„Această moţiune de cenzură vine în sprijinul celor loviţi şi minţiţi de guvernarea Dragnea – Tudose. Niciodată după anul 1989 o guvernare nu a ridicat împotriva ei atâtea categorii de români, functionari publici, angajaţi la stat, angajaţi în sectorul privat, pensionari, oameni de afaceri, ONG-uri, societate civilă. A fost un balon de săpun care s-a spart şi victimele au fost toţi cetăţenii Românie. Un program de guvernare care promitea majorări salariale adus din nefericire scăderi de salarii şi în cel mai fericit caz mici majorări”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, după depunerea moţiunii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”