Varujan Vosganian: „Anul 2012 a fost un an trist, dar a meritat să fie trăit. Poporul român a învins, dar nu a câştigat încă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian (PNL) crede că anul 2012 a fost un an trist FOTO Adevarul

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a scris, marţi, pe blog că 2012 a fost un an trist, dar a fost un an în care vocea poporului român s-a auzit cu putere şi deşi a învins, poporul român nu a câştigat încă.

„Anul 2012 a fost un an trist, dar a meritat să fie trăit. A fost anul în care, pentru prima oară, după mai multe zeci de ani, vocea poporului român s-a auzit cu putere. A fost semnul îndărătniciei unui neam care este îngăduitor, dar care are limite pentru batjocura şi pentru trufia conducătorilor peste care nu poate trece. Poporul român a învins în anul 2012, dar nu a câştigat încă. A câştiga nu înseamnă doar să învingi, ci înseamnă şi ca victoria să capete sens. Pe lume sunt mulţi învingători, câştigătorii, cei care mai au argumente să se mai bucure şi a doua zi după luptă, sunt mult mai puţini”, a susţinut vicepreşedintele PNL într-o postare pe blogul personal.

Liberalul e de părere că, pentru ca poporul să fie cu adevărat câştigător trebuie ca viaţa publică „să se limpezească”, iar valorile să fie aşezate în bună rânduială, şi ,„nu cu susul în jos” aşa cum erau până azi.

„Trebuie să nu ne mai temem să fim patrioţi. Trebuie să ajungem să ne mândrim nu doar cu Hagi, cu Nadia Ciomăneci ori cu Sofia Vicoveanca (nici asta nu e puţin), ci şi cu felul în care funcţionează instituţiile statului. Trebuie să simţim că ziua de azi e mai bună ca cea de ieri iar cea de mâine e mai promiţătoare ca cea de azi. Şi că propria ţară nu mai e un loc al deznădejdii şi al resemnării, ci unul în care merită să trăieşti”, a precizat acesta.

„La mulţi ani, tuturor! Iar începând cu lunea viitoare vom deprinde împreună ceva atât de rar în istoria noastră naţională, anume cum să câştigi, nu doar să învingi” a încheiat Varujan Vosganian.  
Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie