Vanghelie: „Sunt complicat şi vă rog să fiţi complicaţi, dar să fim eficienţi, că, dacă suntem complicaţi şi nu suntem eficienţi, degeaba suntem complicaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 FOTO Mediafax

Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, a declarat sâmbătă, la conferinţa de alegeri a filialei PSD Sector 1, că este o persoană complicată, preocupată de multe gânduri.

"Sunt complicat şi vă rog să fiţi toţi complicaţi, dar să fim eficienţi, că, dacă suntem complicaţi şi nu suntem eficienţi, degeaba suntem complicaţi. Şi în aceste circumstanţe tot o să spun nişte gânduri ale mele, care mă preocupă şi mă preocupă şi mă preocupă şi mă tot preocupă, pentru că mă preocupă“, a spus Vanghelie.

El a explicat că aceste gânduri îl preocupă pentru că este un om care înţelege foarte bine şi vrea să înveţe de la viaţă.

Menţionând că nu întotdeauna a fost de acord cu fostul preşedinte Ion Iliescu, Vanghelie a spus că vrea să îi ceară scuze, "pentru simplul motiv pentru că acesta are dreptate întotdeauna", primarul adăugând că i-au trebuit foarte mulţi ani ca să înţeleagă experienţa unui om politic adevărat.

"Mi-am dat seama şi am analizat acasă, vizavi de ce întâmplă în partid acum şi am ajuns la concluzia că instituţia Ion Iliescu (…) avea mare dreptate şi sunt atent şi sunt atent şi sunt atent şi când nu-mi convine şi nu vreau să parcurg etapele pe care domnul preşedinte spune că trebuie să le parcurg", a declarat Vanghelie.

Vanghelie a arătat că Adrian Năstase este o altă instituţie în PSD şi a făcut foarte multe pentru partid.

"Dacă avem demnitate trebuie să ne preocupe pe toţi ceea ce se întâmplă cu Adrian Năstase. Trebuie să ne preocupăm, de la cel mai mic membru de partid până la preşedintele de onoare Ion Iliescu, să spunem în cor cu toţi: funcţia lui Adrian Năstase trebuie să rămână în partid", a spus el, în aplauzele participanţilor.

"Tot îmi vin gândurile mai complicate în cap, pentru că aşa sunt construit, nu de altceva", a spus el la finalul discursului, arătând că în anumite privinţe mesajul său este "subliminal".

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG