Valeriu Nicolae: Să fi contribuit la faptul că PMP şi ProRomânia nu sunt în Parlament e aproape la fel de fain ca victoria lui Michael Jordan din 1996

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul independent pentru un mandat în Camera Deputaţilor Valeriu Nicolae, care a obţinut un scor foarte apropiat de pragul electoral în urma alegerilor de duminică, se declară „fericit”, deşi nu a intrat în Parlament, din cauză că i-au lipsit câteva voturi, necesare pentru a atinge pragul electoral, sugerând că a contribuit la ratarea Parlamentului de PMP şi Pro România

„Băi, eu sunt fericit. Nu cred că este clară chestia asta și am zis să vă zic. Fericirea mea funcționează bine și cu frustrarea cu un sistem electoral care şchioapătă și cu faptul că iarăși o să avem un parlament plin de impostori și că televiziunile s-au trezit abia acum să ne bage în seamă, căci banii mafioților care sponsorizează partidele vechi nu au miros. Sunt fericit, chiar dacă se dovedește că nu am intrat în Parlament. În fapt, viața mea ar fi mult mai simplă fără Parlament”, scrie Valeriu Nicolae pe Facebook, vineri după amiază, la câteva ore după ce anunţase, într-o postare, că mai avea nevoie de 17 voturi pentru a atinge pragul necesar ca să fie ales deputat. 

Valeriu Nicolae adaugă că mulţumirea sa vine din faptul că a reuşit să arate că fiecare vot contează şi că a contribuit la scorurile electorale scăzute ale unor partide de politicieni vechi.

„Să fi lucrat cu câteva zeci bune, dacă nu peste o sută de voluntari într-o campanie în care la început nimeni nu a crezut și să ajungem aici este o minune de experiență. Să putem să demonstrăm că într-adevăr fiecare vot contează și că se poate să câștigi fără Voiculescu, Ghiță sau Gușe, cu o campanie de grassroots cinstită și cu zero donații, e mai mult decât am sperat că vom putea face. Să-l faci de râsul lumii pe Gabriel Oprea şi Realitatea TV câştigând de peste 22 de ori mai multe voturi şi să fi contribuit la faptul că PMP şi ProRomânia nu sunt în Parlament e aproape la fel de fain ca victoria lui Michael Jordan din 1996” mai scrie fostul candidat.

Nicolae mai anunţă că vineri împlineşte 50 de ani şi că, la fel ca în fiecare an, donează bani „pentru jurnalism cinstit”.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ciucu face bilanțul promisiunilor nerealizate de foștii primari ai Capitalei: „Rușinea e prea mare ca să promit cai verzi pe pereți”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Rapid fuge după Botoșani! Bătaia pentru primul loc în Superligă, o afacere moldoveano-giuleșteană
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali