Valer Dorneanu a fost ales preşedintele CCR: „Colegii mei au avut în vedere experienţa şi calmul meu“. Livia Stanciu a pierdut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale a României, Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache, au depus jurământul de învestitură în funcţie, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni. După ceremonie, cei nouă judecători l-au ales pe Valer Dorneanu preşedintele CCR în detrimentul Liviei Stanciu.

UPDATE Valer Dorneanu: „Am fost ales, cu majoritate de voturi, preşedintele CCR. Cred că ai mei colegi au avut în vedere experienţa mea, calmul meu. Am convenit că o să formăm împreună o echipă. Aşteptăm să cooperăm foarte bine cu instituţiile statului“.

UPDATE Valer Dorneanu a fost ales, miercuri, preşedinte al Curţii Constituţionale pentru un mandat de 3 ani.

Valer Dorneanu a fost ales preşedinte al CCR într-o şedinţă cu uşile închise a Curţii în noua componenţă, după ce Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache au depus jurământul ca judecători.

UPDATE Plenul Curţii Constituţionale se reuneşte miercuri, la ora 14.00, pentru prima dată după reînnoirea CCR cu trei judecători, urmând să fie ales, prin vot, noul preşedinte al forului. Până în acest moment, au fost anunţate candidaturile Liviei Stanciu, propusă de Preşedinţie, şi a lui Valer Dorneanu, propus de Camera Deputalor, potrivit unor surse politice, citate de news.ro.

UPDATE Klaus Iohannis, judecătorilor CCR, după depunerea jurământului: Vă doresc tuturor să contribuiţi la conturarea CCR ca un pol de stabilitate în arhitectura constituţională a statului, inclusiv prin jurisprudenţă clară, coerentă şi predictibilă. Vă îndemn să aveţi permanent ca reper standarde cât mai înalte de profesionalism şi independenţă şi am toată convingerea că veţi onora cu demnitate magistratura care v-a fost încredinţată. Dacă preşedintele României are rolul constituţional de a veghea la respectarea legii fundamentale, Curţii Constituţionale îi revine îndatorirea de a promova şi proteja statul de drept.

Cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională, Livia Stanciu, Marian Enache şi Attila Varga, depun miercuri jurământul la Palatul Cotroceni, plenul CCR urmând să fie compus din patru judecători susţinuţi de PSD, doi susţinuţi de PNL şi doi numiţi de fostul preşedinte Traian Băsescu, preşedintele Klaus Iohannis fiind la prima desemnare, cea a Liviei Stanciu. 

În urma acestei reîmprospătări a Curţii Constituţionale, vor fi patru judecători susţinuţi de PSD (Marian Enache, Attila Varga, Valer Dorneanu şi Simona Maya Teodorescu), doi desemnaţi de Parlament la propunerea PNL susţinuţi de PNL ( Mona Pivniceru şi Ştefan Minea - acesta din urmă fiind numit cu susţinerea fostului PDL), doi judecători numiţi de fostul preşedinte Traian Băsescu (Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu) şi unul, Livia Stanciu, desemnat de actualul preşedinte, Klaus Iohannis

După depunerea jurământului, la ora 11.00, judecătorii CCR se vor reuni într-o şedinţă de plen pentru a-şi alege noul preşedinte. De la expirarea mandatului de preşedinte al lui Augustin Zegrean, în luna iunie, Curtea a fost condusă interimar de către Valer Dorneanu. Fostul parlamentar PSD are şi cele mai mari şanse să fie ales preşedinte deplin, potrivit unor surse politice. Şedinţa de plen a CCR va avea loc fie miercuri, după ceremonia de la Palatul Cotroceni, fie joi.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple