USR revine asupra invalidării candidaturii lui Vlad Teohari. Prea târziu însă, listele sunt depuse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul politic al USR a invalidat sâmbătă, prin vot, decizia comisiei de arbitraj a partidului prin care candidatura lui Vlad Teohari pentru un post de deputat de diaspora a fost invalidată, potrivit surselor Adevărul. Decizia nu-l mai ajută pe Teohari în ce priveşte candidatura, dar îi poate fi de folos în justiţie.

Eliminarea lui Vlad Teohari de pe lista USRPLUS pentru diaspora a fost decizia care a stârnit cel mai recent scandal din USR, legat de lăsarea pe dinafara a unor nume grele din partid precum Florina Presadă, Vlad Alexandrescu, Mihai Goţiu, Dan Lungu. Foştii parlamentari nu se mai regăsesc pe listele Alianţei USR PLUS pentru alegerile din iarnă, iar motivul ar fi faptul că fac parte din opoziţia internă la actuala conducere a USR reprezentată de Dan Barna.

După eliminarea de pe listele de candidaţi, Vlad Teohari a contestat în instanţă lista de candidaţi pentru Diaspora a USR PLUS. Avocatul său, Dumitru Dobrev, a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie invocând incălcarea mai multor drepturi şi faptul că a fost discriminat.

Decizia de sâmbătă a Comitetului politic al USR nu mai poate schimba listele de candidaţi, deoarece ele au fost deja depuse la Biroul Electoral, dar i-ar putea fi utilă în procesul pe care îl are cu partidul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”