USR-PLUS şi UDMR se faultează reciproc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Citu, Dan Barna, Kelemen Hunor si Stelian Ion FOTO: Guvernul Romaniei

USR-PLUS şi UDMR, partide din Coaliţia de guvernare, care ar trebui să colaboreze, au ajuns să se atace reciproc la cel mai înalt nivel, problemele fiind reprezentate de teme precum Justiţia şi relaţia cu administraţia locală, acolo unde liderii Puterii au poziţionări diametral opuse.

Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), a aruncat numeroase săgeţi către colegii liberali, cât şi către UDMR, pe fondul programului Anghel Saligny, adică tot o formă de PNDL, prin care ar urma să fie pompate 50 de miliarde de lei în următorii ani pentru dezvoltarea comunităţilor locale. „A aduce bani pentru comunităţi nu înseamnă că e ceva bine în sine, dacă aduce bani într-un mod greşit. De ce nu lăsăm bani primarilor? Pentru că, pe de o parte, statul central – discuţia asta nu am avut-o – ia bani care ar putea foarte bine să rămână la primari, primarii nu au bani să-şi facă bugetele de investiţii şi apoi vine statul în mărinimia lui, cu pixul lui Dragnea, care acum se plimbă de la unul la altul, şi zice: îţi dau ţie, îţi dau ţie, îţi dau ţie”, a declarat Ghinea, la Digi24, cu referire la faptul că ministrul Cseke Attila (UDMR) va fi cel care va împărţi resursele pentru autorităţile locale. De altfel, în PNDL 1 şi PNDL 2, împărţirea banilor era discreţionară, nefiind criterii clare de alocare a resurselor de la Guvern.

Mai mult, ministrul Ghinea a subliniat faptul că programul nu au fost aprobat în Coaliţie, iar USR-PLUS s-a trezit în faţa faptului împlinit în momentul în care a apărut în spaţiul public informaţia că a fost aprobat.

Replica a venit la scurt timp de la preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a subliniat că ministrul Proiectelor şi Investiţiilor Europene „a fost cam obosit” şi că are o „abordare total greşită”, fiind nevoie de investiţii în comunităţile locale. „Şi pixul cui se plimbă în mâna lui Ghinea?”, a întrebat, ironic, vicepremierul Kelemen Hunor, la Digi24.

Stelian Ion continuă meciul cu UDMR

La rândul său, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a lansat noi critici la adresa UDMR, pe motiv că frânează reformele în domeniul Justiţiei şi că în continuare se comportă ca şi cum ar fi în alianţă cu PSD. „Ştiam ce s-a întâmplat în anii trecuţi, ştiam de discursul lor şi ştiam de lupta pe care au dus-o cu PSD împotriva justiţiei. Nu ştiam că, odată păşind în această guvernare şi agreând acest program de guvernare, nu îşi vor schimba discursul cu privire la Justiţie”, a precizat Stelian Ion, la B1TV. De altfel, ministrul Justiţiei a amintit că UDMR este cel care s-a opus desfiinţării Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, prin pretenţiile ridicate în ceea ce priveşte structura unde să meargă dosarele magistraţilor.

Mai mult, Stelian Ion a repetat ideea că dacă este ridicată din nou problema părăsirii de către un partid a Coaliţiei, acest partid ar trebui să fie UDMR, nu USR-PLUS, pentru că formaţiunea condusă de Kelemen Hunor este cea care împiedică reformele. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă