USR-PLUS îi cere lui Nicuşor Dan să-i demită pe directorul Spitalului Foişor şi directorul ASSMB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Alianţa USR-PLUS a transmis că modul în care a fost gestionat transferul pacienţilor de la Spitalul Foişor este inacceptabil, iar managerul spitalului a blocat formalităţile pentru transformarea Spitalului Foişor într-unul suport COVID-19 şi prin asta a întârziat nepermis de mult transferul pacienţilor.

Directorul ASSMB şi managerul Spitalului Foişor trebuie demişi, mai susţin reprezentanţii Alianţei şi solicită primarului general Nicuşor Dan să facă acest lucru.

Spitalul Foişor aparţine de Primăria Bucureşti, în subordinea directă a ASSMB, o structură a primăriei condusă şi acum de oamenii numiţi fără concurs de fostul primar PSD Gabriela Firea, precizează Alianţa USR-PLUS, sâmbătă, într-un comunicat de presă. 

Consilierii generali USR PLUS au început evaluarea spitalelor din subordinea Primăriei încă de anul trecut. Rezultatul evaluării este că aceste spitale sunt conduse dezastruos. Ele sunt pline de cazuri de corupţie, furt din bani publici.

De asemenea, viceprimarul USR-PLUS, dr. Horia Tomescu, a cerut în repetate rânduri demiterea oamenilor numiţi de doamna Gabriela Firea şi reforma sistemului prin lansarea de concursuri transparente pentru funcţiile de conducere a spitalelor, mai arată sursa citată.

Până acum, însă, toate încercările USR PLUS de a reforma spitalele bucureştene au fost blocate. Viceprimarul Horia Tomescu nu a primit nici până la acest moment atribuţiile prevăzute în protocolul pre-electoral care permit începerea reformei.

„Pentru a preveni astfel de cazuri pe viitor, cerem încă o dată ceea ce am cerut de la începutul mandatului: demiterea directorului ASSMB şi efectuarea de concursuri corecte, transparente şi accesibile tuturor pentru funcţiile de conducere a spitalelor care aparţin de Primăria Bucureşti“, a declarat viceprimarul USR PLUS, dr. Horia Tomescu, conform sursei menţionate.

Alianţa USR-PLUS atenţionează oamenii puşi de către Gabriela Firea, fie din incompetenţă, fie din rea voinţă, vor continua dezastrul din sistem. Costurile amânării în continuare a reformei sunt plătite în primul rând de pacienţii vulnerabili, iar lucrul acesta este inacceptabil.

„Cerem, aşadar, de urgenţă, primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan:

- Demiterea directorului Spitalului Foişor;

- Demiterea directorului ASSMB; 

- Deblocarea reformelor în spitalele care aparţin de Primăria Bucureşti prin împuternicirea viceprimarului dr. Horia Tomescu pentru a începe reforma”, mai transmite USR-PLUS în comunicatul de presă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO