USR critică măsurile pentru Paşti: „Mesajul lui Vela, generator de confuzie. Impunem distanţare socială sau facem excepţii?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Vela, ministrul de Interne, anunţând măsurile de Paşti Captură video

USR critică decizia ministrului de Interne Marcel Vela de a pune poliţiştii să ducă lumină de Înviere credincioşilor.

Uniunea Salvaţi România (USR) critică decizia ministrului de Interne Marcel Vela privind împărţirea luminii de Paşti pentru ortodocşi. 

USR consideră că implicarea poliţiştilor în acţiunea de masă care presupune mersul din casă în casă şi ducerea de lumină credincioşilor care vor ieşi afară este o decizie foarte riscantă, care contrazice toate recomandările de distanţare socială şi dă peste cap toate eforturile de până acum. 

„Tradiţiile sunt importante pentru fiecare popor. Din acest punct de vedere, preocuparea pentru respectarea lor este legitimă. Paştele a fost şi va fi întotdeauna o sărbătoare esenţială pentru un popor majoritar creştin.

Însă implicarea cadrelor Ministerului de Interne într-un efort naţional care contravine tuturor recomandărilor oficiale privind distanţarea socială, tuturor prevederilor, teoretic obligatorii, din ordonanţele militare emise până acum o considerăm inoportună şi imprudentă.

Semnalul pe care ministrul de interne Marcel Vela l-a transmis în această seară este unul generator de confuzie în rândul populaţiei care, pe bună dreptate, se va întreba când vorbesc autorităţile serios. Atunci când insistă pentru distanţare socială sau atunci când crează excepţii.

Riscurile, mai ales pentru localităţile cu o densitate mare a populaţiei, sunt importante şi ministrul Vela ar fi trebuit să le ia în serios, pentru binele nostru, al tuturor.

Spunem aceste lucruri ştiind că speranţa e de fapt sădită în fiecare dintre noi şi conştienţi fiind că doar împreună, responsabili, putem să depăşim această criză“, a transmis USR pe pagina sa de Facebook

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Lumină de la patrulă: Vela expune poliţiştii la COVID-19 trimiţându-i cu lumânări aprinse în spitale şi în zonele carantinate

STUDIU Cum şi de ce a scăzut coeficientul de inteligenţă al românilor

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată