USR cere Autorității Electorale Permanente să prezinte Parlamentului raportul privind alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024

0
Publicat:

USR cere luni ca şeful Autorităţii Electorale Permanente (AEP) să vină în Parlament pentru a prezenta raportul asupra organizării şi desfăşurării ultimelor alegeri prezidenţiale, aşa cum prevede legea în vigoare.

Toni Greblă, președintele AEP FOTO: Adevărul

USR spune că au trecut 3 luni de la alegerile din 24 noiembrie 2024 şi nici acum nu ştim motivele exacte pentru care au fost anulate alegerile şi, mai ales, măsurile luate pentru ca scrutinele din luna mai să fie corecte şi sigure.

”Dacă vrem să recâştigăm încrederea românilor în funcţionarea instituţiilor statului şi, implicit, a democraţiei româneşti, dacă vrem ca oamenii să aibă convingerea că le este respectat votul şi că le este făcută dreptate, trebuie ca legea să fie respectată de toţi. Inclusiv de Toni Greblă şi AEP, principala instituţie cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Până acum, Marcel Ciolacu şi PSD l-au protejat pe Toni Greblă şi s-au făcut că nu văd toate derapajele acestui domn care făcea grătare cu extremiştii, în timp ce soţia lui îi făcea făţiş campanie lui Călin Georgescu. Asta trebuie să înceteze, iar conducerea AEP trebuie să vină în Parlament să explice tuturor românilor ce s-a întâmplat la scrutinul de acum 3 luni, ce probleme au fost şi cum le putem rezolva. Iar, apoi, Marcel Ciolacu să-l trimită acasă pe Toni Greblă, nu are căderea de a mai organiza alegeri în România”, declară senatorul USR Ciprian Rus, scrie news.ro.

USR a formulat, luni, solicitări către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului ca AEP să depună şi să prezinte Parlamentului, de îndată, raportul asupra organizării şi desfăşurării alegerilor pentru preşedintele României.

O solicitare similară a fost adresată direct şi lui Toni Greblă, şeful AEP.

Potrivit USR, depunerea şi prezentarea raportului privind ultimele alegeri nu sunt opţionale, ci obligatorii în condiţiile Legii 208/2015. Aceasta prevede că AEP trebuie să prezinte, în maximum 3 luni de la încheierea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, pentru preşedintele României, pentru Parlamentul European şi pentru autorităţile locale un raport asupra organizării şi desfăşurării alegerilor, care să cuprindă inclusiv referiri la abaterile şi neajunsurile constatate.

Înainte ca românii să fie chemaţi din nou la urne, trebuie să fie făcută lumină în ceea ce priveşte ultimele alegeri, cine şi cum a interferat în organizarea şi desfăşurarea acestora şi ce instituţii ale statului nu şi-au făcut treaba, iar responsabilii să fie rapid înlăturaţi din funcţii. Românii au nevoie, în aceste vremuri tulburi, de seriozitate, explicaţii clare, responsabilităţi asumate şi măsuri ferme”, subliniază USR. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile