USR anunţă că susţine orice demers politic care va avea ca finalitate eliminarea pensiilor speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USR a anunţat, marţi, că susţine orice demers politic care va avea ca finalitate eliminarea pensiilor speciale. Anunţul vine după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că va solicita o sesiune extraordinară a Parlamentului, cu odinea de zi eliminarea pensiilor speciale.

„Fie că va fi vorba de adoptarea unui proiect de lege în sesiune extraordinară, cum susţine acum PSD că doreşte, fie că va fi vorba de angajarea răspunderii Guvernului PNL, pensiile speciale trebuie eliminate, deoarece reprezintă o nedreptate, o inechitate şi o sfidare la adresa milioanelor de pensionari care primesc pensii pe principiul contributivităţii”, a transmis, marţi, USR.

Reprezentanţii formaţiunii afirmă că, de peste doi ani, au depus „toate eforturile în Parlament pentru eliminarea pensiilor speciale, dovadă stând şi cele două proiecte de lege depuse în septembrie 2017, respectiv octombrie 2017”.

„Primul vizează pensiile speciale ale parlamentarilor, al doilea prevede eliminarea a şapte categorii de pensii speciale şi plafonarea pensiilor magistraţilor şi militarilor”, a mai transmis USR.

Formaţiunea reiterează ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

„În ciuda solicitărilor repetate ale parlamentarilor USR, majoritatea controlată de PSD din conducerea Camerei Deputaţilor a refuzat, la finalul sesiunii trecute, introducerea proiectului USR pe ordinea de zi a plenului. În cazul convocării unei sesiuni extraordinare, trebuie să fie abordat şi acest subiect, iar politicienii de la toate partidele vor avea ocazia să arate, prin vot, dacă se tem sau nu de proprii alegători”, a mai transmis USR.

Nu în ultimul rând, USR solicită şi deblocarea iniţiativei cetăţeneşti „Fără penali în funcţii publice”.

„Păstrarea acesteia la sertar, de către aceeaşi majoritate controlată de PSD, nu reprezintă decât sfidarea celor peste 1 milion de români care au semnat pentru curăţarea clasei politice de condamnaţii definitiv”, a mai transmis USR.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, spune că va cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului care să aibă pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale.

Mai multe pentru tine:
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine