USL vrea vot popular în judeţe, Boc zice nu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USL are de gând să organizeze la 17 iulie referendumuri în toate judeţele pe tema reîmpărţirii teritoriale. Premierul susţine că nu e nevoie. Social-democraţii şi liberalii au trecut la acţiune şi au cerut deja în 11 judeţe ca populaţia să fie întrebată dacă este de acord cu reorganizarea.

„Sper ca pe 17 iulie să vină şi să voteze la referendum, să fie clar pentru toată lumea că judeţele trebuie să rămână", a declarat, ieri, liderul PSD, Victor Ponta. USL ar putea impune organizarea referendumurilor locale în cele 21 de judeţe în care deţine majoritatea în consiliile judeţene. Reprezentanţii USL au solicitat, deja, consultarea populaţiei în 11 judeţe: Alba, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Cluj, Covasna, Dolj, Galaţi, Hunedoara şi  Vrancea. Ponta a afirmat că Legea referendumului prevede că nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritorială fără consultarea populaţiei şi a acuzat Puterea că nu respectă legea. Deputatul liberal Alina Gorghiu consideră că Legea referendumului este clară, iar organizarea consultării populare pentru modificarea limitelor judeţelor este obligatorie.

Obligaţia legală nu există pentru Boc

Legea referendumului prevede că „proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz, organizarea referendumului este obligatorie". Premierul Emil Boc este însă de cu totul altă părere. Prim-ministrul spune că referendumul local este necesar doar în cazul modificării graniţelor „la nivel teritorial", de exemplu modificarea limitelor unui judeţ prin înfiinţarea unei comune, dar nu şi pentru procesul de reorganizare administrativă la nivel naţional.

Boc a anunţat că prefecţii, care sunt în subordinea Guvernului, vor controla legalitatea eventualelor hotărâri ale consiliilor judeţene cu privire la organizarea de referendumuri locale. În acelaşi timp, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a susţinut că referendumul local se organizează doar în cazurile de modificare a graniţelor comunelor şi oraşelor.

UDMR încă mai aşteaptă

În mijlocul luptei dintre USL şi PDL, UDMR preferă o poziţie nuanţată. Şeful  Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamaş Şandor, a declarat pentru „Adevărul" că nu va propune deocamdată organizarea unui referendum în judeţ. „Aşteptăm să vedem rezultatul negocierilor politice dintre UDMR şi PDL la nivel central", a explicat Tamaş Şandor. El a adăugat însă că Guvernul nu poate să-şi angajeze răspunderea pe proiectul privind regionalizarea deoarece modificarea limitelor judeţelor, oraşelor şi comunelor trebuie precedată de referendumuri locale. În judeţul vecin, Harghita, şeful CJ, Borboly Csaba, a anunţat că va iniţia în luna iulie o dezbatere publică la care vor fi invitaţi românii din judeţ şi sondaje de opinie în rândul acestora pentru a afla „ce îşi doresc ei".

Opţiune

USL a stabilit deja şi întrebarea la care cetăţenii vor fi chemaţi să răspundă: "Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?". 

Cum se organizează referendumurile locale

Conform legii, referendumul se organizează de consiliile locale sau judeţene, la propunerea primarului, a preşedintelui Consiliului Judeţean sau a unei treimi din numărul consilierilor locali, respectiv al consilierilor judeţeni. Organizarea referendumurilor locale pe tema reconfigurării judeţelor ar urma să se aprobe prin hotărâre a consiliilor judeţene, iar fondurile se asigură din bugetul instituţiei. Nu există o condiţie privind numărul de alegători a căror prezenţă este necesară la urne pentru validarea referendumului. Rezultatul referendumului este decis de jumătate plus unu din voturile valabil exprimate. Legea nu prevede că rezultatul referendumului este obligatoriu pentru legiuitor. 

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online