USL va prezenta astăzi lista cu candidaţii pentru alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul liberal Crin Antonescu şi preşedintele PSD Victor Ponta

Uniunea Social Liberală va prezenta, luni, după şedinţa conducerii USL de la ora 15.00, lista cu candidaţii pentru alegerile locale, a precizat preşedintele PNL, Crin Antonescu, înaintea şedinţei BPC al formaţiunii.

"Da, noi o avem (lista - n.r.) Va fi făcută publică luni, după şedinţa USL", a spus Antonescu, înaintea şedinţei Biroului Politic Central al liberalilor, răspunzând la întrebările jurnaliştilor.

Liderul PSD, Victor Ponta, preciza, în urmă cu o săptămână, că în 19 martie secretarul general trebuie să finalizeze discuţiile în cadrul USL şi să fie anunţată încheierea în toate judeţele a negocierilor cu partenerii din USL.
"Asta înseamnă modul de candidatură pe listele de la consiliu judeţean şi consiliu local, candidaturile în teritoriu. Regula va fi a candidaturilor USL şi, dacă vor exista anumite excepţii în care vom merge separat, acestea vor merge cu caracter de excepţie", a spus atunci Ponta.
"Vom avea numai candidaturi USL la consiliu judeţean şi primăria municipiu de judeţ fără nicio excepţie şi ultimele probleme trebuie rezolvate în această săptămână în aşa fel încât luni să anunţăm foarte clar deciziile. Inclusiv cu Bucureştiul suntem foarte avansaţi pentru a avea trei candidaţi de sector ai PSD, trei candidaţi ACD", menţiona Ponta.

De asemenea, Ponta preciza că paritatea între PSD şi PNL în privinţa candidaţilor pentru locale este numai la scrutinurile pentru preşedinţia consiliilor judeţene.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort