USL împarte prada clientelei de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu trebuie să îi mulţumească pe baronii locali ai USL FOTO: MEDIAFAX

Liderii PSD şi PNL negociază, în aceste zile, repartizarea secretarilor de stat, şefilor de agenţii naţionale şi de instituţii judeţene.

 După împărţirea ministerelor, liderii USL au declanşat discuţii pentru posturile de la nivelul următor.

Miza negocierilor: în jur de 60 de secretari de stat, 110 preşedinţi de agenţii, 42 de prefecţi, 160 de şefi în companii naţionale, peste 1.200 de directori în instituţii deconcentrate la nivel judeţean.

Împărţirea posturilor de secretari de stat provoacă deja controverse. Titularii ministerelor şi-ar dori să conducă instituţii monocolore, în care să instaleze secretari de stat din acelaşi partid.

Ideea nu este agreată de toţi liderii USL, ceea ce duce la conflicte.

Astfel, baronul PSD Radu Mazăre a încercat să îşi păstreze omul de încredere, pe Valentin Preda, ca secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Titularul portofoliului, liberalul Relu Fenechiu, l-a expulzat din minister pentru că nu vrea să fie flancat de un om al PSD.

O soluţie de compromis ar putea fi mutarea lui Preda la Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei, condus de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

De altfel, ministerul lui Dragnea pare a fi un magnet pentru Radu Mazăre, care şi-a plasat, deja, un om în preajma acestuia.

Sevil Shhaideh, fost director al Direcţiei Generale de Proiecte din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, este, încă din 22 decembrie 2012, secretar de stat în ministerul condus de Liviu Dragnea.

Şi Marian Oprişan şi-ar putea păstra omul de încredere din Ministerul Dezvoltării, secretarul de stat Iulian Matache.

În plus, liderii UNPR ar vrea secretari în ministere conduse de PNL, precum cel al Transporturilor sau al Economiei, pretenţie respinsă de liberali.

O bătălie serioasă se dă şi pentru companiile de stat. Potrivit primelor negocieri, PNL ar urma să obţină Garda Financiară, Apele Române, Romsilva, Loteria Naţională, AVAS sau Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

PSD va conduce  Poşta Română,  Compania Naţională de Investiţii,  Inspectoratul de Stat în Construcţii, Garda de Mediu, şi a preluat deja  CNADNR de la Ministerul Transporturilor.

Ce se întâmplă în teritoriu

USL a preluat guvernarea în mai 2012, însă s-a ferit să opereze modificări imediate la vârful instituţiilor deconcentrate, dat fiind că urmau alegerile locale.

După scrutinul din iunie 2012, atunci când USL a obţinut prima victorie electorală covârşitoare, conducerea social-liberală a operat prima rundă de schimbări, dar s-a rezumat doar la directorii din cadrul consiliilor locale şi judeţene.

USL s-a apropiat apoi de campania electorală şi a susţinut, cu îndârjire, că instituţiile statului nu vor fi politizate, în cazul în care social-liberalii ar urma să câştige alegerile parlamentare.

Văzuţi cu sacii în căruţă, cu un procent de peste 60% obţinut la parlamentare, liderii USL vor trece la „decapitarea“ şefilor din administraţia publică, ce nu sunt membri de partid. La nivelul fiecărui judeţ urmează să fie înlocuiţi aproximativ 70-80 de şefi sau adjuncţi ai companiilor de stat.

Conform unor surse din cadrul administraţiei interne, cele patru partide care formează USL au cerut liderilor judeţeni să înainteze o listă, la centru, cu numele celor care urmează să preia conducerea instituţiilor deconcentrate. Termenul- limită pentru trimiterea acestei liste este 15 ianuarie. ;

Victor Ponta şi Crin Antonescu trebuie să îi mulţumească pe baronii locali ai USL p Foto: mediafax

Restauraţie cu repetiţie

Metoda gândită de liderii actualei Puteri a mai fost folosită şi după alegerile din 2004 şi 2008, deşi, în prealabil, partidele promiteau depolitizare totală şi transparenţă în cadrul companiilor de stat. În urmă cu patru ani, atunci când PSD a intrat la guvernare alături de PDL, liderii celor două partide au trecut la demiterea tuturor şefilor din fruntea instituţiilor din teritoriu, care nu erau de partea Puterii. Cei care au refuzat schimbarea au fost forţaţi să demisioneze, iar în locul lor au fost instalaţi membri loiali partidului. În 2008, directorii demişi au dat statul în judecată şi au avut câştig de cauză, astfel că se ajunsese la situaţia, hilară, în care o instituţie să aibă, concomitent, două conduceri.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate