USL convoacă grupurile parlamentare reunite luni după-amiază

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că liderii USL s-au întâlnit într-o şedinţă informală şi au decis convocarea grupurilor parlamentare luni după-amiază, pentru a pune la punct subiectele sesiunii extraordinare.

"Am avut o şedinţă informală şi am discutat despre sesiunea extraordinară pe care am solicitat-o, însă mâine vor fi decise toate acestea în şedinţa grupurilor USL de luni, de la ora 15.00, unde vom lua parte cei trei lideri", a spus Constantin.

Liderul PC a menţionat că şedinţa USL de luni dimineaţă nu va mai avea loc din cauza agendei încărcate, notează Mediafax.

Între subiectele care ar urma să facă obiectul sesiunii extraordinare, solicitate de liderii grupurilor parlamentare ale PNL şi PSD, se numără mesajul premierului Victor Ponta pe tema Consiliului European, validarea directorului TVR, a directorului SRR şi "corectarea" legii votului uninominal.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”